StiripesursePoliticăOlesea Stamate salută rezoluția Parlamentului European privind aderarea Republicii Moldova la...

Olesea Stamate salută rezoluția Parlamentului European privind aderarea Republicii Moldova la UE

Publicat:

Deputata Olesea Stamate a transmis un mesaj prin care salută decizia Parlamentului European de a cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole. Aceasta a subliniat importanța creșterii sprijinului financiar și tehnic pentru țara noastră, astfel încât să facă față amenințărilor venite dinspre Federația Rusă.

„Anunțul Președintei Comisiei Europene despre necesitatea extinderii neîntârziate a UE în Moldova, Ucraina și Balcani este, de asemenea, o știre bună. Acum rămâne să muncim acasă, la nivel de Parlament și Guvern, pentru a fi pregătiți de aderare. Negocierile vor fi un test serios pentru țara noastră, iar noi trebuie să fim înțelepți și să negociem în interesul țării, al antreprenorilor, agricultorilor și altor grupuri vizate. Cred că vom reuși dacă vom alege independent”, a scris Olesea Stamate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.