StiripesurseȘtirile zileiÎnainte de Olimpiada de Iarnă, Phenianul 'îşi arată muşchii' printr-o paradă...

Înainte de Olimpiada de Iarnă, Phenianul ‘îşi arată muşchii’ printr-o paradă militară de proporţii

Publicat:

Coreea de Nord pregăteşte o fastuoasă paradă militară înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă luna viitoare în Coreea de Sud, în pofida relansării relaţiilor intercoreene în domeniului sportului, relatează joi presa sud-coreeană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Phenianul a suscitat îngrijorare pe plan internaţional în 2017 prin creşterea numărului de lansări de rachete şi efectuarea unui al şaselea test nuclear prezentat ca fiind un experiment cu bombă cu hidrogen.

Citeşte şi: SUA vinde Arabiei Suadite armament în valoare de 500 de milioane de dolari

Dar Nordul tocmai a acceptat să participe la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, preconizate să se deschidă la 9 februarie, şi să participe împreună la ceremonia oficială de deschidere a evenimentului olimpic.

Coreea de Nord, care celebrează deseori prin parade militare tot felul de date aniversare, intenţionează să sărbătorească la 8 februarie 70 de ani de la înfiinţarea armatei sale, a informat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.


Aproximativ 12.000 de soldaţi, însoţiţi de echipamente de artilerie şi diverse tipuri de armament, vor participa la o parada în apropiere de Phenian, conform Yonhap, care citează sub rezerva anonimatului o sursă sud-coreeană.

‘Credem că Nordul va organiza o paradă militară la 8 februarie pentru a marca data naşterii armatei sale regulate’, a spus sursa menţionată.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării sud-coreean a refuzat să comenteze ‘probleme legate de serviciile de informaţii militare’.

Sărbătorile celebrate de Coreea de Nord variază de la an la an, notează AFP.

La 15 aprilie 2017, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a prezidat o demonstraţie spectaculoasă a armamentului ţării sale, între care ceea ce arăta ca o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), pentru a sărbători împlinirea a 105 ani de la naşterea fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), Kim Ir-sen, bunicul actualului lider.

Citeşte şi: Apar primele divergenţe între Tel Aviv şi Washington. Trump îl pune la punct pe Netanyahu

Kim Jong-Un a evocat planul de celebrare a 70 de ani de la înfiinţarea armatei în acest an în discursul de Anul Nou, chemând armata ‘să organizeze exerciţii de luptă ca şi cum ar fi bătălii reale’.

El a profitat de acest discurs pentru a întinde o mână Seulului şi a propune participarea Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă. Recent, Seulul şi Phenianul şi-au restabilit telefonul roşu în domeniul militar, decizând de asemenea să participe la Jocurile Olimpice cu o echipă comună de jucători de hochei pe gheaţă feminin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.