StiripesurseCultură și MediaDiverseOlimpiada Republicană la Ecologie: Cei mai buni tineri cercetători, premiați

Olimpiada Republicană la Ecologie: Cei mai buni tineri cercetători, premiați

Publicat:

Cei mai buni tineri cercetători din domeniul protecției mediului au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Ecologie, desfășurată în perioada 20-22 februarie 2026, la Mediacor, în cadrul Universitatea de Stat din Moldova. Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, instituție subordonată Ministerul Educației și Cercetării, și a reunit aproximativ 80 de participanți din întreaga țară.

Competiția a adus împreună elevi din instituțiile de învățământ general care, sub îndrumarea profesorilor sau a cercetătorilor științifici, au elaborat proiecte, cercetări sau invenții, orientate spre soluționarea unor probleme de mediu, potrivit ziar.md.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

În acest an, 53 de elevi, coordonați de 28 de cadre didactice, au prezentat în fața juriului 29 de proiecte complexe, realizate în instituții de învățământ din diverse raioane ale Republicii Moldova.

În mesajul adresat participanților, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a evidențiat rolul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Astăzi aşteptăm ploi în toată ţara

Meteorologii prognozează ploi pe întreg teritoriul țării, inclusiv cu descărcări electrice. Maximele termice vor varia între +21 și +31 de grade, iar cele minime...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 9 bani. Dolarul...

Parlamentul ia ‘la puricat’ activitatea unor întreprinderi de stat

Hotărârea Parlamentului privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică...

Încasările din impozitul pe chirii au crescut semnificativ în primul semestru

Încasările din impozitul pe venit achitat de persoanele fizice care închiriază bunuri imobile au crescut cu 31,9% în primele șase luni ale anului 2026,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.