StiripesurseSocialOmbudsmanul își exprimă îngrijorarea în legătură cu mesajele ministrei belgiene a...

Ombudsmanul își exprimă îngrijorarea în legătură cu mesajele ministrei belgiene a azilului și migrației

Publicat:

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, își exprimă îngrijorarea în legătură cu mesajele publice recente ale ministrei belgiene a azilului și migrației, Anneleen Van Bossuyt, exprimate atât în spațiul online, cât și în cadrul vizitei sale recente în Republica Moldova.

Citește și: Violența în familie rămâne un fenomen alarmant în Moldova

Ombudsmanul consideră că mesajul lansat de ministra belgiană  nu poate fi redus la o simplă opinie politică.

„Un asemenea mesaj trebuie calificat nu doar ca fiind perceput ca discriminatoriu și stigmatizant, ci ca având conținut discriminatoriu în sine, pentru că identifică explicit o minoritate etnică – comunitatea romă – drept sursă principală a unui fenomen social negativ, respectiv migrația și solicitările de azil, în absența unei abordări bazate pe fapte verificate sau date diferențiate,  asociază acestei comunități intenții colective abuzive, presupunând că romii ar exploata sistemul de azil în mod sistematic, fără a ține cont de motivațiile individuale sau de realitățile socio-economice care determină migrația, și situația persoanelor rome din Republica Moldova, transmite un mesaj de excludere totală, afirmând în mod repetitiv că „nu există nicio șansă” pentru moldoveni – în special romi – de a beneficia de protecție internațională, ceea ce contravine principiului evaluării individuale a cererilor de azil, prevăzut de convențiile internaționale și acquis-ul UE”, se menționează în nota Oficiului Avocatului Poporului.

În opinia ombudsmanului, un astfel de discurs, formulat de un oficial de rang înalt al unui stat membru UE, contravine principiului nediscriminării consacrat de dreptul internațional și riscă să consolideze o percepție colectivă negativă față de romi, contribuind la stigmatizare instituționalizată și la întărirea prejudecăților.


În acest context, Avocatul Poporului a adresat o scrisoare oficială Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, solicitând intervenția instituțională în limitele competențelor sale, în vederea analizării acestei situații prin prisma eticii diplomatice și a respectării drepturilor fundamentale.

De asemenea, au fost transmise notificări către Ambasada Regatului Belgiei la Chișinău, precum și către Ombudsmanul Federal al Belgiei, în care se solicită o evaluare comună și responsabilă a impactului unui astfel de discurs, cu scopul de a preveni repetarea unor practici similare în viitor.

Precizăm că ministra belgiană a azilului și migrației, Anneleen Van Bossuyt,  a afirmat că Belgia nu va mai tolera solicitările abuzive de azil din partea cetățenilor moldoveni, vizând direct comunitatea romă. Funcționara a susținut  în mod repetat și într-un limbaj categoric: „aveți 0 șanse să obțineți protecție internațională, nu veți primi adăpost, nu veți beneficia de compensații financiare, veți fi returnați.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru tipuri de gânditori. În care te regăsești?

La ce ne gândim, de fapt, într-o zi obișnuită? Un studiu bazat pe peste 23.000 de răspunsuri date în timp real arată că mintea...

Scandal în China. O fetiță de 6 ani ar fi murit după un experiment de editare genetică pe creier

O universitate chineză a anunțat duminică deschiderea unei anchete, în urma unor informaţii de presă potrivit cărora un test de editare genetică ar fi...

Trump a ordonat instalarea unor panouri în fața Muzeului Național de Istorie Americană al Smithsonian pentru a avertiza vizitatorii cu privire la ‘informațiile inexacte’...

Președinte SUA, Donald Trump a o ordonat instalarea unor panouri în fața Muzeului Național de Istorie Americană al Smithsonian pentru a avertiza vizitatorii cu...

Liderul suprem care a dispărut: Cine conduce Iranul din umbră?

Mojtaba Khamenei, liderul suprem al Republicii Islamice Iran, continuă să fie de negăsit. El a dispărut după ce tatăl său și predecesorul în funcția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.