În perioada 1 ianuarie – 1 decembrie 2025, 31 de persoane străine au fost reținute în zona de frontieră, dintre care 14 prezentau leziuni corporale.
Citește și: Doi minori s-au rătăcit, de Crăciun, în PMAN
De asemenea, autoritățile de frontieră au fost sesizate de localnici cu privire la identificarea unei persoane străine aflate în stare de inconștiență în zona de frontieră. Potrivit notelor informative, leziunile respective au fost suferite anterior reținerii de către autorități, iar în 12 cazuri persoanele au necesitat și au fost transferate către instituții medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Totodată, la Aeroportul Internațional Chișinău au fost raportate 7 cazuri de aplicare a forței fizice și a mijloacelor speciale față de pasageri, în contexte ce au vizat nesupunerea, comportamentul agresiv, tulburarea ordinii publice sau încălcarea regimului de frontieră.
În opinia Ombudsmanului, astfel de intervenții impun o evaluare atentă a proporționalității și necesității utilizării forței, în strictă conformitate cu standardele drepturilor omului.
„Frontiera este adesea primul contact al unei persoane cu autoritățile statului, iar pentru mulți – în special pentru străini aflați în situații de migrație, vulnerabilitate sau risc – acest moment poate fi marcat de teamă, epuizare și incertitudine. Indiferent de statutul juridic, fiecare persoană reținută la frontieră are dreptul la viață, siguranță, integritate fizică și tratament uman, drepturi care trebuie garantate în orice circumstanță”, apreciază Oficiul Avocatului Poporului.
Constatările și datele detaliate vor fi integrate în Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova pentru anul 2025, cu obiectivul de a consolida garanțiile de protecție, de a preveni situațiile de risc și de a asigura un tratament demn și uman pentru toate persoanele aflate sub controlul autorităților de frontieră.












