StiripesurseȘtirile zileiOMS are în vedere introducerea PAȘAPOARTELOR de VACCINARE

OMS are în vedere introducerea PAȘAPOARTELOR de VACCINARE

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va dezbate în scurt timp posibilitatea folosirii de certificate sau “paşapoarte de vaccinare” în călătoriile internaţionale, a declarat joi expertul departamentului de imunologie de la biroul european al instituţiei, Oleg Benesh, relatează EFE, potrivit agerpres.

După cum a afirmat specialistul într-o conferinţă de presă online pentru presa rusă, această temă “se află pe agenda Comitetului Internaţional pentru reglementări medicale şi sanitare”, el exprimându-şi speranţa că subiectul va fi dezbătut în curând.

Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

“Odată cu apariţia vaccinurilor eficiente şi sigure împotriva coronavirusului, OMS studiază temele legate de vaccinarea călătorilor internaţionali. Am dori să amintim că folosirea unui certificat internaţional este o chestiune reglementată prin normele medicale şi sanitare”, a menţionat el.

Expertul a afirmat că organismul internaţional analizează aspectele ştiinţifice, juridice şi etice ale acestei iniţiative.


Benesh a declarat că în prezent OMS acţionează pe trei direcţii principale: recomandarea de vaccinare pentru persoanele care intenţionează să călătorească, aprobarea de către ţări a unor restricţii sau cerinţe de vaccinare pentru persoanele care călătoresc şi schimbul de informaţii între ţări cu privire la procesul de vaccinare.

Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă

Rusia a fost una dintre ţările care au propus crearea de paşapoarte de vaccinare sau imunitate, iar Israelul va emite “paşapoarte verzi” persoanelor care s-au vaccinat, pentru a le înlesni circulaţia, scrie EFE.

În decembrie 2020, şefa Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko, a criticat dur această practică, pe care a calificat-o drept “antiutopie” care va încuraja discriminarea între cetăţeni. Totuşi, preşedintele rus Vladimir Putin nu doar că a sprijinit emiterea de paşapoarte de vaccinare, ba chiar a cerut guvernului rus, la 4 ianuarie, să studieze posibilitatea prin care acest document poate căpăta valabilitate internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.