OMS corectează evaluarea ameninţării legate de coronavirusul din China de la ‘moderată’ la ‘înaltă’

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a corectat luni evaluarea ameninţării legate de coronavirusul din China care trece de la “moderată”, cum era calificată până în prezent, la “înaltă”, relatează AFP, scrie agerpres.

OMS a calificat evaluarea anterioară drept “o eroare de formulare”.


Citește și : Trump neagă afirmaţiile lui Bolton privind dosarul ucrainean

Până în prezent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase că riscul este “foarte înalt pentru China, înalt la nivel regional şi moderat la nivel internaţional”.

“Este vorba de o eroare de formulare, pe care am corectat-o”, a explicat AFP o purtătoare de cuvânt a organizaţiei cu sediul la Geneva.

OMS a dat publicităţii şase rapoarte de situaţie de la începutul crizei. Începând cu al treilea raport, din 23 ianuarie, organizaţia a stabilit un nivel de risc.

În cel de-al şaselea raport al OMS difuzat luni dimineaţă, organizaţia şi-a corectat analiza, asigurând că “evaluarea riscului (…) nu s-a schimbat (…) :foarte înalt în China, înalt la nivel regional şi înalt la nivel mondial”.

Această corecţie nu schimbă faptul că OMS nu consideră că epidemia constituie “o urgenţă de sănătate publică şi de interes internaţional”.

OMS nu a utilizat acest termen decât în cazurile rare de epidemii care necesită o reacţie viguroasă la nivel mondial, precum gripa porcină H1N1 din 2009, virusul Zika din 2016 şi febra Ebola, care a afectat o parte a Africii de Vest între 2014 şi 2016 şi Republica Democratică Congo din 2018.

Făcând parte din familia coronavirusurilor (precum SARS), virusul 2019-nCoV provoacă simptome gripale la persoanele contagiate, ce pot duce până la probleme respiratorii acute.

Citește și : Leo Varadkar îi cere Uniunii Europene să protejeze interesele Irlandei după Brexit

Virusul a provocat deja moartea a cel puţin 81 de persoane, în timp ce alte 2.700 cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate în China, de la apariţia sa în decembrie înainte de a se răspândi până în Europa şi America de Nord.

În timpul epidemiei SARS (2002-2003), OMS criticase aspru Beijingul pentru a fi întârziat declanşarea alertei şi pentru a fi încercat să disimuleze amploarea epidemiei.

La rândul său, OMS a fost amplu criticată în ultimii ani. Considerată prea alarmistă în timpul epidemiei virusului H1N1 din 2009, organizaţia a fost ulterior acuzată, în timpul focarului de Ebola din Africa de Vest (2014), că nu a evaluat dimensiunea crizei înainte ca aceasta să se amplifice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Coreea de Nord furnizează Rusiei aproximativ trei milioane de obuze pe an

Coreea de Nord furnizează Rusiei aproximativ trei milioane de obuze pe an Potrivit informațiilor occidentale, jumătate din proiectilele folosite de Rusia - aproximativ trei milioane...

Operaţiunea Mossad: Pagerele care au zdruncinat Hezbollah

Operaţiunea Mossad: Pagerele care au zdruncinat Hezbollah În martie 2023, Mossad a încorporat explozivi în 5.000 de pagere Apollo AR924 distribuite către Hezbollah, provocând moartea...

Keanu Reeves și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste

Keanu Reeves și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste Starul de la Hollywood, Keanu Reeves, și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste sâmbătă, pe un...

Michael Stipe şi Jason Isbell au cântat melodii clasice R.E.M. la un eveniment de campanie al Kamalei Harris

Michael Stipe şi Jason Isbell au cântat melodii clasice R.E.M. la un eveniment de campanie al Kamalei Harris Muzicienii Michael Stipe şi Jason Isbell şi-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.