StiripesurseSintezeOMS estimează la şapte milioane de dolari suma necesară pentru un...

OMS estimează la şapte milioane de dolari suma necesară pentru un ‘răspuns complet’ la criza umanitară din teritoriile palestiniene

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat joi la şapte milioane de dolari suma necesară în următoarele şase luni pentru un “răspuns complet” la criza umanitară din Cisiordania ocupată şi din Fâşia Gaza, informează AFP. OMS a cerut totodată o “pauză umanitară” în bombardamentele israeliene, pentru a permite accesul ajutorului în Gaza, potrivit Reuters, scrie agerpres

Cele şapte milioane de dolari ar urma să finanţeze în special trimiterea de provizii medicale esenţiale în teritoriile palestiniene, precizează Biroul OMS pentru Mediterana de est într-un “apel de urgenţă” lansat joi.

Citește și : Parlamentul European a aprobat înfiinţarea Centrului European pentru Securitate Cibernetică la Bucureşti

Potrivit OMS, în teritoriile palestiniene trebuie trimise atât materiale necesare chirurgiei traumatologice, cât şi luptei împotriva epidemiei de COVID-19.

Organizaţia recomandă de asemenea instruirea personalului medical pentru gestionarea numărului mare de răniţi, asistenţă pentru sectorul sănătăţii mintale şi trimiterea de personal de specialitate.


Apelul OMS survine în contextul în care după aproape două săptămâni de violenţe între forţele israeliene şi militanţi palestinieni cel puţin 240 de oameni şi-au pierdut viaţa, în mare majoritate palestinieni, şi câteva mii au fost răniţi. Armata israeliană bombardează enclava palestiniană Gaza, aflată sub controlul mişcării radicale Hamas, în răspuns la tiruri de rachetă ale acesteia din urmă, dar au loc şi ciocniri în Cisiordania ocupată, între tineri palestinieni şi forţe israeliene, aminteşte AFP.

OMS a mai notat în apelul său de joi că 42 de membri ai personalului medical au fost răniţi şi 24 de spitale sau centre medicale au fost avariate. În oraşul Gaza, singurul laborator unde se fac teste de depistare a noului coronavirus a fost lovit într-un raid israelian.

Ministerul palestinian al sănătăţii a denunţat faptul că raidurile nu permit echipelor sale să continue eforturile de depistare a contaminărilor şi campania de vaccinare. Înainte de escalada militară, autorităţile din Gaza efectuau circa 1600 de teste pe zi, cu o rată de pozitivare din cele mai ridicate din lume, de 28%, iar spitalele erau deja depăşite.

Citește și : Erdogan o dă în judecată pe opozanta care l-a comparat cu Netanyahu

OMS a cerut totodată joi o “pauză umanitară” în bombardamentele israeliene, pentru a permite accesul ajutorului în Gaza, a consemnat Reuters.

Directorul OMS pentru Cisiordania şi Gaza, Rik Peeperkorn, a subliniat într-o conferinţă de presă că, până la încheierea unui armistiţiu, “toate părţile implicate în conflict trebuie să accepte o pauză umanitară pentru a permite accesul în şi din Gaza”, în timp ce directorul regional al OMS pentru Mediterana de est, Ahmed Al-Mandari, a atenţionat că închiderea punctelor de intrare şi ieşire pentru pacienţi şi echipele umanitare, precum şi restricţiile drastice impuse livrărilor de echipamente medicale “exacerbează criza de sănătate publică”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.