StiripesurseȘtirile zileiOMS vine cu noi recomandări pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19

OMS vine cu noi recomandări pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis marţi noi recomandări clinice pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19, inclusiv a celor care prezintă simptome persistente după vindecare, şi a sugerat totodată utilizarea unor doze mici de anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Celelalte lucruri din îndrumare care sunt noi sunt acelea că pacienţii cu COVID-19 care se află acasă ar trebui sa utilizeze pulsoximetria, prin care se măsoară nivelurile de oxigen, astfel încât să se poată afla dacă (starea de sănătate) se deteriorează într-o oarecare măsură acasă şi s-ar impune mai bine îngrijire spitalicească”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă, la Geneva.

Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

OMS a recomandat medicilor să îi aşeze pe pacienţi pe burtă pentru a îmbunătăţi fluxul de oxigen, a adăugat Harris.

“De asemenea, recomandăm utilizarea anticoagulanţilor în doze mici pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge. Sugerăm utilizarea mai degrabă a unor doze mici deoarece dozele mai mari pot conduce la alte probleme”, a precizat purtătoarea de cuvânt.


Ea a adăugat că o echipă de experţi independenţi condusă de OMS, aflată în prezent în oraşul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost depistate primele cazuri umane, în decembrie 2019, va ieşi din carantină în următoarele două zile pentru a-şi continua, alături de cercetătorii chinezi, activitatea asupra originilor virusului.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Harris nu a dorit să comenteze pe marginea informaţiilor privind unele întârzieri în livrarea unor vaccinuri în Uniunea Europeană. Ea a declarat că nu deţine informaţii specifice în acest sens, precizând că prioritatea OMS a fost ca lucrătorii sanitari din toate ţările să fie vaccinaţi în primele 100 de zile ale anului.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul său împreună cu Universitatea Oxford, a informat vineri Comisia Europeană că nu va putea livra cantităţile de doze convenite iniţial până la sfârşitul lunii martie, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.