StiripesurseȘtirile zileiOMS: Wuhan dă speranţă restului lumii

OMS: Wuhan dă speranţă restului lumii

Publicat:

Exemplul Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus în China, unde niciun caz nou nu a mai fost înregistrat de joi, este o “speranţă” pentru lume, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP, scrie agerpres.

“Ieri, Wuhan nu a raportat niciun caz nou pentru prima dată de la apariţia epidemiei”, şi-a exprimat satisfacţia şeful OMS într-o conferinţă de presă online de la Geneva.

Citește și : Trump a pus în aplicare Legea de producţie pentru apărare

“Wuhan dă speranţă restului lumii arătând că şi cea mai gravă situaţie este reversibilă”, a adăugat el.

Pentru a doua zi consecutiv, China nu a raportat vineri nicio contaminare locală nouă, chiar dacă numărul cazurilor importate a atins un nivel record (39).


De asemenea, potrivit directorului departamentului de boli infecţioase de la Primul Spital Universitar din Beijing, Wang Guiqiang, citat de Xinhua, până în prezent nu a fost raportat nici vreun caz nou de COVID-19 recidivantă, adică transmisă de pacienţi care au fost testaţi din nou pozitiv după fuseseră trataţi.

Medicul a spus vineri într-o conferinţă de presă că două rezultate negative la teste de acid nucleic sunt necesare pentru ca pacienţii să poată fi externaţi şi, în plus, după externare, este necesară o perioadă de autoizolare la domiciliu, timp de 14 zile, pentru a se evita infectarea altor persoane, în cazul în care infecţia recidivează.

Citește și : Coreea de Sud izolează toate persoanele venite din Europa

Faptul că virusul a început să se răspândească în China a devenit subiectul celei mai recente dispute dintre Statele Unite şi China, cele două mari economii ale lumii.

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că respectă foarte mult China şi pe preşedintele acesteia, Xi Jinping, dar este regretabil faptul că virusul a început acolo şi a scăpat de sub control, după cum relatează Reuters. La aceeaşi conferinţă de presă, secretarul de stat Mike Pompeo a spus că întârzierea Beijingului în a face cunoscută informaţia a creat riscuri pentru oameni în lumea întreagă. El a precizat că nu este vorba de a da vina pe cineva, dar guvernul chinez a fost primul care a ştiut despre riscul prezentat de virus şi i-a luat mult timp să împărătşească informaţii vitale.

OMS a anunţat vineri că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 a ajuns la 210.000 în toată lumea, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 9.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.