StiripesurseȘtirile zileiOmul lui Obama este numit emisar special pentru Iran

Omul lui Obama este numit emisar special pentru Iran

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden l-a numit pe Robert Malley, un fost colaborator al lui Barack Obama, în postul de emisar special pentru Iran, din care va deţine un rol principal într-unul din cele mai dificile şi controversate dosare de politică externă pentru noua administraţie, transmite vineri Reuters, citând un oficial de rang înalt, potrivit agerpres.

Malley a fost un membru cheie al echipei fostului preşedinte Obama care a negociat acordul nuclear din 2015 dintre marile puteri şi Iran, acord abandonat de ex-preşedintele Donald Trump în 2018 în pofida opoziţiei puternice a aliaţilor europeni ai Washingtonului.

Citeşte şi: Noua administraţie americană adoptă politica lui Obama în faţa Cubei

‘Secretarul (de stat Antony) Blinken construieşte o echipă dedicată, bazându-se pe experţi lucizi cu o diversitate de opinii. Cel care va conduce această echipă în calitate de emisar special pentru Iran va fi Rob Malley, care aduce în această poziţie un palmares de succes în negocierea restricţiilor la programul nuclear al Iranului’, a declarat un oficial al Departamentului de Stat.

‘Secretarul este încrezător că el şi echipa lui vor putea face acest lucru încă o dată’, a adăugat responsabilul, sub rezerva anonimatului.


Citeşte şi: Vaccinul Novavax are o eficacitate de 89,3%

Malley a deţinut numeroase poziţii înalte în administraţiile democrate Obama şi Clinton, cu accent pe politica în Orientul Mijlociu şi zona Golfului, iar în campania din 2020 a consiliat informal echipa lui Biden.

Cel mai recent, el a fost preşedintele International Crisis Group, o organizaţie non-profit implicată în prevenirea şi rezolvarea conflictelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MITĂ de proporţii de la elevi pentru a trece BAC-ul la informatică

Un profesor din cadrul unei entități autorizate pentru organizarea examenelor internaționale Certiport este vizat într-un dosar de corupție. Acesta este bănuit că ar fi...

CALM are propriul său model de reformă administrativă

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a transmis Guvernului, Președinției și Parlamentului Viziunea strategică privind reforma administrației publice locale, cunoscută drept Modelul CALM. Documentul...

Cadourile în bani de la nunți și cumetrii ar putea fi impozitate

Cei care primesc bani la nunți, cumetrii sau alte evenimente ar putea fi obligați să îi declare și să plătească impozit. Măsura este prevăzută...

O „clarvăzătoare” de pe Facebook a fost condamnată la 9 ani de închisoare

O femeie de 42 de ani a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru două episoade de escrocherie. Aceasta s-a prezentat pe rețelele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.