ONU : 36 de persoane, inclusiv 30 de copii, au fost ucise într-un atac al forțelor afgane în Kunduz în aprilie

Publicat:

Treizeci şi şase de persoane, inclusiv 30 de copii, au fost ucise într-un atac întreprins în aprilie de Forţa aeriană afgană în Kunduz (nord) în timpul unei ceremonii religioase, indică un raport al ONU difuzat luni, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Potrivit raportului Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA), atacul din 2 aprilie din districtul Dasht-e Archi asupra unei adunări de bărbaţi şi băieţi s-a soldat de asemenea cu rănirea a 71 de persoane, inclusiv 51 de copii.


Citește și : Un candidat la alegerile parlamentare din Irak a fost asasinat

În raportul său, UNAMA susţine că deţine informaţii credibile potrivit cărora cifrele sunt mai mari, dar că metoda riguroasă a agenţiei privind verificarea numărului de victime necesită confirmarea fiecărui deces de către trei surse independente.

În document se afirmă de asemenea că ceremonia religioasă era cunoscută în mod larg şi că mulţimea era formată în principal din civili, ”dintre care majoritatea erau copii, mulţi dintre ei cu vârste sub 10 ani”.

UNAMA consideră că numărul mare de victime în rândul copiilor ridică problema respectării de către guvernul afgan a regulilor războiului.

După atac, guvernul afgan a afirmat că ţinta a fost ”o reuniune militară” a talibanilor, unde se strânseseră înalţi comandanţi talibani, inclusiv membri ai Quetta Shura.

Citește și : Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, în primul rând în timpul ceremoniei de reînvestire a lui Vladimir Putin

Un lider tribal în vârstă şi martori la atac au declarat pentru DPA că cel puţin 50 de civili au fost ucişi şi alţi cel puţin 65 au fost răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.