StiripesurseȘtirile zileiONU anchetează posibile crime împotriva umanităţii în Myanmar

ONU anchetează posibile crime împotriva umanităţii în Myanmar

Publicat:

Peste 1.000 de persoane s-ar putea să fi fost ucise de la lovitura de stat în Myanmar în circumstanţe care ar putea fi calificate drept crime împotriva umanităţii sau crime de război, a indicat luni şeful anchetatorilor ONU, citat de AFP, potrivit agerpres.

La un an după lovitura de stat din 1 februarie 2021, Nicholas Koumjian, aflat la conducerea Mecanismului de anchetă independent al ONU pentru Myanmar, a anunţat într-un comunicat că a fost “în măsură să adune un număr mare de documente pertinente privind aceste evenimente”.

Citește și : Partidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

La 1 februarie 2021, armata din Myanmar a înlăturat-o de la putere pe şefa guvernului civil din ţară, Aung San Suu Kyi, punând astfel capăt unui deceniu de tranziţie democratică şi declanşând o represiune sângeroasă.

“În mod tragic, informaţiile primite în cursul anului trecut sugerează că peste 1.000 de persoane au fost ucise în circumstanţe care ar putea fi calificate drept crime împotriva umanităţii sau crime de război”, a spus Nicholas Koumjian.


“Forţele de securitate au reţinut mii de civili în circumstanţe care comportă alegaţii credibile de detenţie arbitrară, torturi, violenţe sexuale şi chiar omoruri în detenţie”, a adăugat el într-un comunicat.

Acest mecanism de anchetă a fost “în măsură să adune un mare număr de documente pertinente privind aceste evenimente şi noi adăugăm aproape în fiecare zi informaţii şi probe în acest sens la dosarele noastre”.

Creat de Consiliul ONU pentru drepturile omului în septembrie 2018, acest mecanism de anchetă are mandatul de a culege elemente de probă ce atestă comiterea celor mai grave crime internaţionale şi încălcări ale dreptului internaţional în Myanmar şi constituirea unor dosare în vederea facilitării procedurilor penale.

“Cei care intenţionează să comită crime trebuie să ştie că crimele internaţionale grave sunt imprescriptibile”, a subliniat Koumjian.

“Justiţia internaţională are memoria foarte lungă şi, într-o zi, autorii celor mai grave crime internaţionale comise în Myanmar vor trebui să dea socoteală”, a avertizat el, afirmând că anchetatorii ONU urmăresc “îndeaproape evenimentele”.

Citește și : Protestele împotriva măsurilor sanitare continuă în Canada

La un an după răsturnarea e către armată a guvernului civil, punctele de rezistenţă se multiplică în ţară şi determină junta să-şi intensifice represiunea şi violenţele, ceea ce a dus la strămutarea a zeci de mii de persoane.

Aproape 1.500 de civili au fost ucişi, aproximativ 12.000 arestaţi, potrivit unei organizaţii neguvernamentale locale, care înregistrează cazurile de violuri, torturi şi execuţii extrajudiciare. Recent, militarilor le-au fost imputate mai multe masacre comise în sate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.