StiripesurseȘtirile zileiONU avertizează că situaţia umanitară din Afganistan s-ar putea agrava

ONU avertizează că situaţia umanitară din Afganistan s-ar putea agrava

Publicat:

Sănătatea şi siguranţa oamenilor care trăiesc în Afganistan devin aspecte tot mai urgente, în contextul în care talibanii îşi continuă ofensiva în întreaga ţară, au avertizat vineri mai multe agenţii ale ONU, potrivit DPA, scrie agerpres.    

”Suntem aproape de izbucnirea unui dezastru umanitar”, a declarat, la Geneva, Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a Agenţiei ONU pentru refugiaţi.

Citește și : OMS se opune vaccinării obligatorii

Ea a precizat că o atenţie specială trebuie acordată femeilor şi copiilor, care sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele de teama talibanilor.

La rândul său, Tomson Phiri, purtător de cuvânt al Programului alimentar mondial, a afirmat că pentru aproximativ o treime din populaţia afgană nu mai pot fi asigurate resursele alimentare.


Două milioane de copii au nevoie imediată de ajutor. ”Mă tem că răul va veni abia de acum încolo”, a subliniat el.

Phiri a adăugat că până la finalul anului va fi nevoie de 200 de milioane de dolari pentru a asigura nevoile alimentare ale populaţiei civile afgane.

De la începutul anului, aproximativ 390.000 de persoane au fost strămutate în Afganistan, conform estimărilor ONU, însă numărul real ar putea fi mult mai mare.

În opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate din capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării.

Citește și : 22 de algerieni au fost arestaţi pentru declanşarea masivelor incendii de vegetaţie

Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est) sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi ale NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie la 31 august. Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără a întâmpina prea multă rezistenţă. Ulterior, avansarea lor s-a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe oraşe importante căzând în mâinile lor într-un efect de domino.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.