ONU cere Libiei şi UE să-şi reformeze operaţiunile din Mediterană

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a cerut Libiei şi Uniunii Europene (UE) să-şi reformeze operaţiunile de căutare şi salvare de pe Marea Mediteraneeană, afirmând că practicile actuale îi privează pe migranţi de drepturile şi de demnitatea lor sau chiar le curmă viaţa, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unui raport al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) asupra operaţiunilor de căutare, de salvare şi de protecţie a migranţilor în Mediterana, politicile şi practicile actuale “eşuează în a acorda prioritate vieţii, securităţii şi drepturilor omului pentru persoanele care încearcă să ajungă din Africa în Europa”.


Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

Acest document, publicat miercuri, arată că dovezile sugerează că nu este vorba de o “anomalie tragică, ci mai degrabă de o consecinţă a deciziilor politice şi a practicilor concrete ale autorităţilor libiene, statelor membre şi instituţiilor UE şi ale altor actori”. Intitulat “‘Dispreţ fatal’: Căutare şi salvare şi protecţie a migranţilor în Mediterana centrală”, raportul de 37 de pagini analizează perioada din ianuarie 2019 până în decembrie 2020.

Raportul conchide că Libia nu este un loc sigur pentru debarcarea migranţilor salvaţi pe mare şi că politicile şi practicile actuale din Mediterana centrală permit încălcări şi abuzuri la adresa migranţilor sau chiar provoacă decesul acestora.

Reacţionând la raport, responsabila pentru drepturile omului a Naţiunilor Unite, Michelle Bachelet, a îndemnat Tripoli şi Bruxellesul să-şi reformeze de urgenţă politicile de căutare şi salvare.

“Adevărata tragedie este aceea că o atât de mare parte din suferinţa şi dintre morţile pe parcursul rutei de pe Mediterana centrală este evitabilă”, a declarat fosta preşedinte chiliană. “În fiecare an, persoane se îneacă pentru că echipele de salvare ajung prea târziu. Cei care sunt salvaţi sunt adesea constrânşi să aştepte zile sau săptămâni înainte de a fi debarcaţi în siguranţă sau, cum se întâmplă cel mai adesea, să fie trimişi în Libia care, după cum a fost subliniat de nenumărate ori, nu este un port sigur”, a spus ea.

Raportul arată că statele membre ale UE şi-au redus operaţiunile de căutare şi de salvare, în timp ce organizaţiile umanitare au fost împiedicate să întreprindă astfel de operaţiuni.

Raportul adaugă că navele private evită tot mai mult să vină în ajutor migranţilor, din cauza disputelor din jurul debarcării acestora.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Europa a încurajat Tripoli să-şi asume o parte mai importantă din sarcinile de căutare şi de salvare. În 2020, cel puţin 10.352 de migranţi au fost interceptaţi de paza de coastă libiană şi trimişi în Libia, comparativ cu 8.403 în 2019. Însă, odată ajunşi în Libia, migranţii s-au confruntat cu o serie de încălcări şi abuzuri grave ale drepturilor omului, acuză raportul.

“Nimeni nu ar trebui să se simtă obligat să-şi rişte viaţa sau pe cea a familiei sale pe ambarcaţiuni în stare precară, în căutarea securităţii şi demnităţii. Însă răspunsul nu se poate rezuma la a împiedica plecările din Libia sau la a face călătoriile mai disperate şi mai periculoase”, a declarat Bachelet. “Atât timp cât nu vor exista suficiente canale de migraţie sigure, accesibile şi regulate, oamenii vor continua să încerce să traverseze Mediterana centrală, indiferent care ar fi pericolele şi consecinţele”, a deplâns ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.