StiripesurseȘtirile zileiONU cere mai multe eforturi pentru prevenirea naşterilor premature şi îngrijirea...

ONU cere mai multe eforturi pentru prevenirea naşterilor premature şi îngrijirea copiilor născuţi prematur

Publicat:

Circa unul din 10 bebeluşi se naşte prematur în întreaga lume şi aproape unul din 13 dintre aceştia moare din cauza complicaţiilor la naştere, conform unui nou raport al ONU, relatează dpa, potrivit agerpres.

Între 2010 şi 2020, 152 de milioane de copii s-au născut prematur, precizează raportul publicat miercuri la Geneva.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

Naşterile premature sunt cele care au loc înainte de cea de-a 37-a săptămână de sarcină.

Raportul a fost realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi Parteneriatul Sănătatea Mamei, a Nou-Născutului şi a Copilului (PMNCH).


Supravieţuirea unui copil născut prematur depinde de locul în care acesta se naşte, conform raportului: în ţările cu venituri mari, nouă din 10 copii au supravieţuit, chiar dacă s-au născut la mai puţin de 28 de săptămâni de gestaţie. În ţările cu venituri mici, acesta a fost cazul doar pentru unul din 10 copii născuţi prematur.

Raportul subliniază că bebeluşii născuţi prematur care supravieţuiesc pot avea probleme de sănătate pe viaţă, chiar şi în ţările cu venituri mari. Riscul de dizabilităţi şi de întârzieri de dezvoltare este mai mare decât în cazul copiilor născuţi după 40 de săptămâni de sarcină.

Aproximativ două treimi din naşterile premature au loc în sudul Asiei şi în Africa. Organizaţiile afirmă că aici riscul de deces al bebeluşilor născuţi prematur este cel mai mare.

Conflictele, schimbările climatice şi poluarea sporesc riscurile pentru sănătatea femeilor şi a bebeluşilor. Poluarea aerului a contribuit la 6 milioane de naşteri premature dintr-un total de aproximativ 13,2 milioane de naşteri de acest gen în 2020. Când femeile nasc la vârsta adolescenţei, riscul de naşteri premature este mai mare.

Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

Organizaţiile au făcut apel, printre altele, ca femeile din întreaga lume să aibă acces la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă. Acestea includ o planificare familială eficientă şi o bună îngrijire în timpul sarcinii şi naşterii.

Ele au cerut, de asemenea, ca guvernele să acorde mai multă atenţie problemei naşterilor premature şi să investească în îmbunătăţirea îngrijirilor pentru femeile însărcinate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.