ONU continuă contactele cu Phenianul în căutarea unei soluţii negociate la actuala criză

Publicat:

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, s-a întâlnit joi cu ambasadorul nord-coreean la Naţiunile Unite, Ja Song-Nam, continuând astfel contactele începute cu prilejul recentei sale vizite la Phenian, în căutarea unei soluţii negociate la actuala criză, transmite agenţia EFE. 

Vizita lui Feltman în Coreea de Nord, de săptămâna trecută, a reprezentat primul contact substanţial între ONU şi conducerea nord-coreeană în aproape opt ani, în cadrul căruia cele două părţi au convenit să continue discuţiile.


Întrebat despre întâlnirea de joi, purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq, nu a furnizat detalii, semnalând doar că organizaţia va continua să discute cu oficiali nord-coreeni.

Întâlnirea menţionată a avut loc în ajunul unei reuniuni ministeriale a Consiliului de Securitate consacrate situaţiei din peninsula coreeană şi pe fondul a numeroase mesaje în favoarea unui dialog între comunitatea internaţională şi regimul lui Kim Jong-Un.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

Guvernul îl obligă pe Vlad Plahotniuc să vândă rămășițele holdingului media GMG

Guvernul îl obligă pe Vlad Plahotniuc să vândă rămășițele holdingului media GMG Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, condus de premierul Dorin Recean,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.