ONU: Coreea de Nord PROBABIL că face progrese în dezvoltarea armelor nucleare

Publicat:

Coreea de Nord “probabil” că face progrese în dezvoltarea armelor nucleare, potrivit unui raport clasificat al Naţiunilor Unite, ale cărui detalii au fost confirmate şi citate marţi de DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Coreea de Nord “a dezvoltat probabil dispozitive nucleare miniaturizate care se potrivesc în focoasele rachetelor sale balistice”, au declarat surse diplomatice, citând raportul.


Citește și: Majoritatea germanilor susțin plecarea trupelor americane

Documentul privind respectarea sancţiunilor împotriva Coreii de Nord subliniază că evaluările se bazează pe informaţii provenite de la o ţară membră.

Documentul susţine că Coreea de Nord îşi continuă programul nuclear, inclusiv producţia de uraniu îmbogăţit şi construcţia unui reactor experimental cu apă uşoară.

Raportul unui grup independent de experţi care monitorizează sancţiunile ONU arată că ţările, pe care nu le identifică, cred că ultimele şase teste nucleare ale Coreii de Nord au ajutat probabil la dezvoltarea unor dispozitive nucleare miniaturizate. Phenianul nu a mai efectuat un test nuclear din septembrie 2017.

Raportul interimar a fost prezentat luni comitetului de sancţiuni împotriva Coreii de Nord al Consiliului de Securitate al ONU.

“Republica Populară Democrată Coreeană îşi continuă programul nuclear, inclusiv producţia de uraniu puternic îmbogăţit şi construcţia unui reactor experimental cu apă uşoară. Un stat membru consideră că Republica Populară Democrată Coreeană continuă producţia de arme nucleare”, se arată în raport.

Faptul că liderul nord-coreean Kim Jong Un vrea să dezvolte arme nucleare nu este un secret: într-un discurs în ultimele zile, el a spus clar că consideră arsenalul nuclear al ţării sale o garanţie de securitate.

Citește și: Israelul a atacat din nou Siria

“Datorită sistemelor noastre de autoapărare fiabile şi eficiente de descurajare, cuvântul război nu va mai exista în această ţară”, le-a declarat Kim veteranilor cu o săptămână în urmă pentru a marca cea de-a 67-a aniversare a sfârşitului Războiului din Coreea.

“Securitatea şi viitorul statului nostru vor fi garantate pentru totdeauna”, a adăugat el, potrivit agenţiei de presă de stat KCNA.

Tensiunile în Peninsula Coreea au crescut în iunie în urma unei campanii de lansare de baloane peste graniţă de către activişti din Coreea de Sud cu bileţele în care îi îndeamnă pe nord-coreeni să răstoarne conducerea comunistă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.