StiripesurseȘtirile zileiONU denunţă punerea în pericol a milioane de civili în regiunea...

ONU denunţă punerea în pericol a milioane de civili în regiunea siriană Idlib

Publicat:

Operaţiunile ”antiteroriste” desfăşurate de Damasc, susţinut de aliatul său rus, nu pot justifica punerea în pericol a trei milioane de civili în regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei, a atenţionat joi emisarul ONU Geir Pedersen în faţa Consiliului de Securitate, transmite AFP, potrivit agerpres.

La iniţiativa Belgiei, Kuweitului şi Germaniei, Consiliul de Securitate al ONU urmează să supună la vot, la o dată încă nestabilită, o rezoluţie ce impune o încetare imediată a ostilităţilor în nord-vestul Siriei şi protecţia obiectivelor civile, în special a celor medicale.

Citește și : Cutremur de 6,3 grade în largul statului american Oregon

Textul cere, de asemenea, acces umanitar fără restricţii în ansamblul Siriei. Poziţia Rusiei privind această rezoluţie nu este deocamdată cunoscută.

În timp ce atacurile grupărilor jihadiste ”trebuie să înceteze”, ”contraterorismul nu poate pune în pericol trei milioane de civili care au dreptul la o protecţie în virtutea dreptului umanitar”, a afirmat Geir Pedersen. ”Acţiunile care conduc la decese şi la strămutarea” populaţiei ”trebuie să înceteze imediat”, a adăugat el.


Secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare al ONU, Mark Lowcock, a reamintit că pentru protejarea civililor şi asigurarea respectării dreptului internaţional umanitar Consiliul de Securitate poate adopta măsuri concrete.

Declanşată în 2011 prin reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi.

Citește și : Trump analizează posibilitatea de a limita asistenţa militară alocată Ucrainei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.