StiripesurseSintezeONU deschide o anchetă internaţională asupra crimelor din Yemen

ONU deschide o anchetă internaţională asupra crimelor din Yemen

Publicat:

Consiliul Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite a decis vineri să trimită experţi internaţionali cu misiunea de a ancheta asupra afirmaţiilor de crime de război în Yemen, relatează AFP. 

O rezoluţie în acest sens, prezentată de ţările arabe şi susţinută de ţările occidentale, a fost adoptată prin consens după intense negocieri pe culoarele ONU.

Textul îi cere Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid bin Ra’ad Zeid al-Hussein, să stabilească, pentru “o durată de cel puţin un an”, “un grup de experţi internaţionali şi regionali” care va trebui “să efectueze o cercetare completă a oricăror presupuse încălcări ale drepturilor omului şi abuzuri (…) comise de toate părţile aflate în conflict din septembrie 2014”.

Experţii vor fi desemnaţi până la sfârşitul anului, a precizat rezoluţia. Ei vor trebui să predea un raport Consiliului în termen de un an şi mandatul lor va putea fi reînnoit.

Războiul din Yemen opune forţe proguvernamentale, sprijinite de Arabia Saudită şi regrupate în sud, alianţei dintre miliţiile houthi şi partizani ai fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh care, din septembrie 2014, ţin sub control capitala şi nordul Yemenului.


Din martie 2015, data lansării unei campanii militare de către mai multe ţări conduse de Arabia Saudită împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran, conflictul a făcut vreo 8.500 de morţi şi 49.000 de răniţi şi a provocat o gravă criză umanitară, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Bilanţul include atât combatanţii, cât şi civilii, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.