StiripesurseȘtirile zileiONU pledează pentru o 'justiţie reparatorie' în dezbaterea despre sechelele scaviei...

ONU pledează pentru o ‘justiţie reparatorie’ în dezbaterea despre sechelele scaviei şi coloniasmului

Publicat:

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, s-a pronunţat luni în favoarea unei “justiţii reparatorii” în dezbaterea sensibilă privind sechelele sclaviei şi colonialismului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În spatele rasismului sistemic şi violenţei rasiale de astăzi se ascunde absenţa recunoaşterii formale a responsabilităţilor statelor şi ale altor actori care au participat sau au profitat de sclavie, de comerţul transatlantic de sclavi africani şi de colonialism -, precum şi ale celor care continuă să profite de această moştenire”, a declarat Michelle Bachelet în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR).

Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

“Comunităţi, familii şi persoane au fost private de viaţa lor, de mijloacele lor de subzistenţă, de resursele şi drepturile lor, iar această situaţie continuă”, a adăugat ea.

Michelle Bachelet a vorbit cu ocazia prezentării în faţa UNHCR a raportului său privind violenţele poliţieneşti asupra persoanelor de origine africană, publicat la 28 iunie.


Cu ocazia publicării acestui document, survenită la câteva zile după condamnarea în SUA a poliţistului care l-a ucis pe George Floyd, Înaltul Comisar a făcut apel la guverne “să ia măsuri imediate” împotriva rasismului sistemic ale cărui victime sunt persoanele de culoare.

Citeşte şi: Epidemiile GEMENE din Haiti, violența și coronavirusul, deschid ‘faza critică’ după asasinarea președintelui

Ea a denunţat luni “reprimarea manifestaţiilor împotriva rasismului în unele ţări”, care “trebuie luată în considerare într-un context mai larg în care vocile persoanelor cu origini africane şi ale persoanelor care luptă împotriva rasismului sunt reduse la tăcere şi în care apărătorii drepturilor omului cu origini africane sunt victime ale represaliilor, inclusiv ale hărţuirilor, ameninţărilor, anchetelor penale, violenţelor şi asasinatelor”.

“În faţa acestor nedreptăţi profunde şi de mare amploare, este urgent să abordăm sechelele sclaviei, comerţului transatlantic cu slavi, colonialismului şi politicilor şi sistemelor succesive de discriminare rasială şi să căutăm o justiţie reparatorie”, a afirmat Michelle Bachelet.

“Pentru a ne vindeca societăţile şi a face justiţie în cazul acestor crime teribile, este esenţial să stabilim adevărul în privinţa acestor moşteniri şi a impactului lor astăzi şi să luăm decizii pentru a remedia aceste prejudicii printr-un evantai larg de măsuri reparatorii”, a încheiat ea.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Apelul său survine în contextul în care, în SUA, chestiunea “teoriei critice a rasei” stârneşte dezbateri. Această formulă defineşte un curent de gândire apărut în facultăţile de drept americane la sfârşitul anilor 1970 pentru a analiza rasismul ca un sistem, cu legile şi logica sa de putere, şi mai puţin la nivel de prejudecăţi individuale.

Însă recent a devenit pentru detractorii săi republicani o formulă largă, desemnând orice încercări de a aborda, în şcoli şi în instituţii, episoadele sumbre ale istoriei americane, printre care sclavia şi segregarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.