StiripesurseȘtirile zileiONU: Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo a ajuns la 70%...

ONU: Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului

Publicat:

Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo, un episod meteorologic sever care duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP, conform agerpres.

“Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19”, a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.

Citește și : Administrația Donald Trump confirmă închiderea misiunii palestiniene de la Washington

“Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre”, au subliniat experţii.

“Această încălzire ar putea (…) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte”, a adăugat OMM.


Fenomenul El Nińo reapare în mod regulat şi constă într-o creştere a temperaturii Oceanului Pacific, împingând în sus temperaturile medii şi afectând cantitatea de precipitaţii la nivel global.

Agenţia ONU notează că intensitatea următorului episod El Nińo este “incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiţii neutre şi un El Nino de o intensitate moderată”, însă dă asigurări că “apariţia unui El Nińo puternic este puţin probabilă”.

Citește și : Palestinienii nu se tem de ultima manevră a americanilor la CPI

El Nińo este un fenomen meteorologic cu impact major asupra climei globale, care are drept rezultat, în diferite părţi ale lumii, seceta sau inundaţiile.

OMM subliniază că fenomenul El Nińo nu este singurul factor care determină modele climatice la nivel global. În plus, potrivit experţilor, nu există neapărat o corelaţie directă între intensitatea unui episod El Nińo şi amploarea impactului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.