StiripesurseDiasporaONU se așteaptă la 8,3 milioane de persoane să părăsească Ucraina...

ONU se așteaptă la 8,3 milioane de persoane să părăsească Ucraina în acest an

Publicat:

Agenția ONU pentru refugiați se așteaptă ca aproximativ 8,3 milioane de persoane să părăsească Ucraina în acest an, revizuind în creștere estimarea anterioară , informează mediafax.

Peste 12,7 milioane de persoane și-au părăsit locuințele în ultimele două luni, dintre care 7,7 milioane de persoane s-au mutat în interiorul țării și peste 5 milioane care au fugit peste granițe, a declarat, marți, Shabia Mantoo, purtătorul de cuvânt al agenției ONU, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO

Agenția estimase anterior aproximativ 4 milioane de refugiați ucraineni, dar acest număr a fost depășit luna trecută.

„Amploarea crizei, cu siguranță rapiditatea cu care fug oamenii, nu am mai văzut-o în ultima vreme”, a declarat Mantoo, potrivit Reuters.


Siria rămâne cea mai mare criză a refugiaților din întreaga lume, cu 6,8 milioane de persoane care au fugit, a precizat Shabia Mantoo.

Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.