StiripesurseȘtirile zileiONU: Situaţia din Afganistan este alarmantă, iar riscul de foamete este...

ONU: Situaţia din Afganistan este alarmantă, iar riscul de foamete este iminent

Publicat:

”Situaţia din Afganistan este alarmantă”, iar riscul de foamete este ”iminent” odată cu apropierea iernii şi întreruperea serviciilor odată cu revenirea talibanilor la putere, a avertizat într-un interviu acordat AFP şefa Fondului ONU pentru populaţie (UNFPA), Natalia Kanem, potrivit agerpres

”Cel puţin o treime din populaţie riscă o foamete iminentă în această ţară”, a avertizat Kanem, exprimându-şi îngrijorarea în special cu privire la violenţele la care sunt supuse “femeile şi fetele”, inclusiv femeile strămutate.

Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Ea a spus că vremea aspră de iarnă, care îngreunează transportul, şi pandemia vor exacerba o situaţie deja dificilă.

”Există multe îngrijorări cu privire la modul în care vom putea îngriji şi hrăni oamenii”, a avertizat medicul panamez, la sediul UNFPA din New York, transmite AFP sâmbătă.


În acest context, primele victime vor fi femeile.

”Nu putem sublinia îndeajuns că femeile şi fetele au drepturi care trebuie respectate chiar şi în această perioadă de tranziţie”, a avertizat ea, menţionând că Afganistanul are deja “una dintre cele mai ridicate rate de deces la naştere şi în timpul sarcinii” din lume.

”De ani de zile, femeile din Afganistan au spus clar că îşi doresc educaţie şi asistenţă medicală şi că sunt, de asemenea, pregătite, doritoare şi capabile să elaboreze programe pentru a-şi putea conduce comunităţile”, a declarat Natalia Kanem.

În ciuda promisiunilor talibanilor de a fi mai deschişi şi mai puţin violenţi decât în timpul primului lor regim (1996-2001), semnele nu sunt foarte încurajatoare pentru femei.

Pe de o parte, aceştia sunt mai puţin stricţi, par să deranjeze mai puţin femeile pe străzi şi le permit să studieze. Pe de altă parte, desfiinţează Ministerul pentru Femei, înlocuiesc femeile cu bărbaţi în unele administraţii şi restabilesc neutralitatea de gen în universităţi.

Natalia Kanem reaminteşte că, în Afganistan, devastat de decenii de conflict, femeile sunt singurele care întreţin familia, mai ales în zonele cele mai afectate de violenţă.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

De aceea, “sperăm cu adevărat să fim capabili să furnizăm bunuri şi produse de bază” oamenilor din comunităţile mici şi “să menţinem un sistem de sănătate funcţional”.

Oficialul ONU recunoaşte că este “dificil” să atingă acest obiectiv “deoarece aeroportul este închis” şi “unii profesionişti au părăsit ţara”.

Dacă sistemul de sănătate se prăbuşeşte, va fi un dezastru total”, a declarat Kanem. ONU a deblocat miercuri un ajutor de urgenţă în valoare de 45 de milioane de dolari pentru sistemul de sănătate din Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.