ONU va efectua o anchetă internaţională asupra atacurilor care au vizat instalaţiile petroliere saudite

Publicat:

Experţi ai ONU sunt aşteptaţi în Arabia Saudită pentru a efectua o anchetă internaţională asupra atacurilor care au vizat sâmbătă două instalaţii petroliere, informează miercuri AFP citând surse diplomatice, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este foarte bine să fie efectuată o anchetă internaţională” în acest caz, a subliniat una dintre aceste surse sub acoperirea anonimatului. Experţii sunt pe drum sau poate chiar au ajuns, a precizat un alt diplomat.


Citește și : Teroare în Ucraina : Un bărbat înarmat ameninţă că va arunca în aer un pod la Kiev

Mandatul acestor experţi se bazează pe rezoluţia care a sprijinit acordul nuclear din 2015 cu Iranul şi pe rezoluţia care a decretat un embargo asupra vânzărilor de arme în Yemen, au precizat diplomaţii.

Prima rezoluţie, adoptată în 2015, prevede posibilitatea de a trimite experţi din cadrul departamentului politic al ONU imediat ce elemente de armament fabricate în Iran sunt găsite într-o ţară.

Rezoluţia privind Yemenul, adoptată tot în 2015, prevede crearea unui comitet de experţi însărcinat cu aplicarea embargoului asupra armelor.

Acest comitet prezintă rapoarte cu regularitate. Experţii săi au fost sesizaţi din cauza revendicării de către rebelii houthi a responsabilităţii privind atacurile comise sâmbătă, a precizat o sursă diplomatică.

Citește și : Netanyahu şi-a anulat deplasarea la reuniunea ONU din cauza contextului politic în Israel

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.