StiripesurseȘtirile zileiONU va în Filipine un plan de răspuns umanitar pentru ajutorarea...

ONU va în Filipine un plan de răspuns umanitar pentru ajutorarea victimelor taifunului Rai

Publicat:

ONU va lansa vineri în Filipine un plan de răspuns umanitar, în valoare de 6,5 milioane de dolari, pentru ajutorarea victimelor taifunului Rai care a devastat weekendul trecut sudul şi centrul ţării, a anunţat joi coordonatorul local al Naţiunilor Unite, Gustavo Gonzalez, informează agenţia AFP, potrivit agerpres.

“Mâine (vineri, n.a.), vom realiza la nivel local, alături de comunitatea internaţională reprezentată la Manila, (…) o prezentare a nevoilor umanitare şi a planului prioritar” pentru ajutorarea populaţiei, a declarat Gonzales în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

Citește și : Suedia cere din 28 decembrie un test negativ pentru toţi călătorii

“Solicitarea financiară este de 6,5 milioane de dolari” şi “vizăm cel puţin 530.000 de persoane din zonele cele mai afectate”, a precizat el, menţionând nevoi la nivel de “logistică sanitară”, pentru “accesul la apă potabilă” şi pentru “instalaţii de canalizare”.

Avem nevoie de “un impuls pentru sprijin deplin, de o demonstraţie de solidaritate”, a subliniat Gustavo Gonzalez, menţionând că “în prezent, provocarea este ca această solidaritate să se traducă rapid în acţiuni concrete”.


În urmă cu o săptămână, insulele Filipine au fost devastate de taifunul Rai, care a provocat cel puţin 375 de morţi în sudul şi centrul arhipelagului. Taifunul a rupt acoperişuri, a dezrădăcinat copaci, a distrus case de lemn şi a lăsat fără electricitate mai multe localităţi.

Citește și : Purtarea măştii redevine obligatorie în spaţiile deschise din Spania

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a decretat stare de calamitate pentru a intensifica operaţiunile de ajutorare a celor peste 2 milioane de persoane afectate de cel mai puternic taifun care a lovit ţara în acest an. Donaţiile din străinătate au consolidat, de asemenea, eforturile locale de acordare de ajutor pentru provinciile din centrul şi sudul ţării afectate de taifunul Rai, înainte de Crăciun, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Karlo Nograles. China a declarat miercuri că va dona un milion de dolari pentru eforturile de ajutorare, în timp ce Uniunea Europeană a declarat că va aloca o sumă iniţială de 1,7 milioane de euro pentru ajutor umanitar. Statele Unite ale Americii, Franţa, Canada, Australia, Japonia, Marea Britanie şi alte ţări au trimis şi au promis ajutor, a spus Nograles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.