StiripesurseȘtirile zileiOperaţiune anti-drog la Tripoli; un mort şi cel puţin 15 răniţi

Operaţiune anti-drog la Tripoli; un mort şi cel puţin 15 răniţi

Publicat:

O operaţiune anti-drog întreprinsă vineri şi sâmbătă de autorităţile libiene într-un cartier sărac al capitalei Tripoli, operaţiune ce a vizat în special migranţi ilegali, s-a soldat cu un mort şi cel puţin 15 răniţi, potrivit Misiunii de Sprijin a ONU în Libia (MANUL), informează duminică AFP, potrivit agerpres.   

Potrivit misiunii ONU, care citează Direcţia de luptă împotriva migraţiei ilegale, “cel puţin 4.000 de persoane, printre care femei şi copii, au fost arestaţi”.

Citește și : Peter Szijjarto oferă ajutorul Ungariei, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa

Surse din cadrul unor asociaţii, precum şi procurorul general au informat într-o primă etapă în legătură cu mai multe sute de arestări. “Majoritatea persoanelor arestate sunt acum deţinute arbitrar”, deplânge misiunea ONU într-un comunicat.

“Prima fază” a ceea ce autorităţile de la Tripoli au descris ca fiind “o campanie de securitate” s-a încheiat sâmbătă după-amiaza. Ea va fi urmată de o “a doua fază” ce constă în “suprimarea construcţiilor anarhice” în acelaşi cartier.


Zeci de mii de migranţi, majoritatea veniţi din Africa Subsahariană în încercarea de a traversa Marea Mediterană spre Europa, cad pradă traficanţilor în Libia, ţară cufundată în haos după revolta din 2011.

Citește și : Viktor Orban: Europa Centrală trebuie să aibă o mai mare influenţă în elaborarea politicilor UE

Candidaţii la exil interceptaţi sunt blocaţi în centre de detenţie în condiţii denunţate de ONG-uri şi agenţii ale Naţiunilor Unite, într-o ţară în care situaţia securitară rămâne precară în pofida unor progrese politice înregistrate în ultimele luni.

ONU aminteşte în comunicatul său că a “condamnat de nenumărate ori condiţiile inumane din centrele de detenţie din Libia, în care migranţi şi refugiaţi sunt deţinuţi în instalaţii suprapopulate, cu restricţii de acces la ajutor umanitar vital”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.