Operaţiune la Montreal în cadrul anchetei privind cazul plicului cu ricină trimis către Casa Albă

Publicat:

Poliţia canadiană desfăşura luni o operaţiune într-o suburbie a metropolei Montreal, în apropierea aeroportului, în cadrul anchetei privind cazul plicului cu ricină trimis către Casa Albă, transmite Reuters, potrivit agerpres

Autorităţile au arestat duminică o persoană suspectată că a trimis prin poştă o otravă mortală, destinatarul fiind Casa Albă. Potrivit unei surse, persoana arestată este o femeie cu cetăţenie canadiană.


Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Operaţiunea este condusă de echipa poliţiei canadiene specializată în arme chimice, biologice, radiologice, nucleare şi explozibili.

Poliţia canadiană a confirmat sâmbătă că scrisoarea fusese trimisă din Canada şi a anunţat că Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI) solicitase asistenţă în desfăşurarea anchetei.

Plicul a fost interceptat la un centru poştal guvernamental înainte de a ajunge la Casa Albă.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Presa americană a făcut cunoscut sâmbătă că autorităţile au interceptat un plic care conţinea ricină şi îi era adresat preşedintelui Donald Trump. Scrisoarea fusese descoperită mai devreme în cursul săptămânii, potrivit cotidianului The New York Times şi postului de televiziune CNN.

Ricina este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal, fiind de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Este vorba despre o substanţă mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi împotriva căreia nu există antidot.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.