StiripesursePoliticăOpoziția cere demisia lui Dan Perciun: Moțiune simplă depusă de BCS...

Opoziția cere demisia lui Dan Perciun: Moțiune simplă depusă de BCS în Parlament

Publicat:

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au înaintat astăzi o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Educației și Cercetării (MEC), condus de Dan Perciun. Demersul are loc la o săptămână după ce aceiași deputați au înaintat o moțiune similară împotriva Ministerului Sănătății.

Alla Darovannaia, deputată BCS, a declarat că moțiunea exprimă „votul de neîncredere față de politicile promovate de MEC”, subliniind eșecul ministerului de a corecta manualele criticate pentru „erori și interpretări distorsionate”. Aceasta a mai acuzat Ministerul Educației de gestionare defectuoasă a resurselor financiare publice, referindu-se la rapoartele autorităților competente. Totodată, Darovannaia a menționat lipsa unor politici eficiente privind salarizarea cadrelor didactice și adaptarea sistemului educațional la cerințele actuale ale societății.

În paralel, săptămâna trecută, BCS a înaintat o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății, condus de Ala Nemerenco. Opoziția acuză un management defectuos care duce la pierderi de vieți omenești. Examinarea moțiunii depuse împotriva MEC și a celei depuse anterior împotriva Ministerului Sănătății va fi inclusă pe agenda ședințelor Parlamentului, ce vor avea loc în perioada 20-28 februarie.

 

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.