Opt migranți sunt dați dispăruți în Mediterană. Un bebeluș a fost găsit mort pe coasta libiană

Publicat:

Trupul neînsufleţit al unui bebeluş a fost recuperat din mare şi cel puţin opt migranţi sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat marţi în largul Libiei, transmite AFP, citând un responsabil libian, potrivit agerpres.

În ambarcaţiunea din lemn, naufragiată în largul oraşului Sabratha (70 km vest de capitala Tripoli), se aflau 27 de migranţi, a precizat Bassem al-Gharabli, şeful biroului local de luptă împotriva imigraţiei clandestine, pe baza mărturiei celor salvaţi.


Citeşte şi: Jihadiştii islamişti ameninţă cu răzbunarea atacului terorist din Noua Zeelandă

Alertată de pescari, garda de coastă libiană a salvat 18 persoane, printre care şapte femei, care încercau să traverseze Mediterana spre coastele Italiei, a menţionat responsabilul, fără a indica naţionalitatea migranţilor.

La rândul său, biroul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM) din Libia a anunţat, pe Twitter, că 15 migranţi sunt spitalizaţi, unii dintre ei având fracturi. OIM nu dispune de ‘nicio informaţie în privinţa numărului de migranţi de la bord’.

Libia este atât o ţară de destinaţie, cât şi de tranzit pentru mii de migranţi africani care încearcă să ajungă pe coastele Europei.

Citeşte şi: În plină campanie electorală, preşedintele sud-african a rămas blocat într-un tren de navetişti 

În urma unor acorduri controversate încheiate în Libia şi a deciziei guvernului de la Roma de a închide porturile pentru navele umanitare, numărul migranţilor care au ajuns în Italia s-a redus drastic de la jumătatea lui 2017.

De la începutul anului, numărul celor care au debarcat în Italia s-a redus la aproape 350, comparativ cu 6.161 în aceeaşi perioadă a lui 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Şevcenko

Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Şevcenko Președintele Parlamentului, i-a mulțumit diplomatului ucrainean pentru buna relație stabilită pe durata...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

Molecule de apă, descoperite într-un mineral adus de pe Lună

Molecule de apă, descoperite într-un mineral adus de pe Lună Oamenii de ştiinţă dintr-o echipă chineză au identificat, într-un eşantion adus de pe Lună de...

Scade dramatic nivelul apei în Nistru și Prut. A fost emisă avertizare hidrologică

Scade dramatic nivelul apei în Nistru și Prut. A fost emisă avertizare hidrologică A fost emisă avertizare hidrologică de scădere a nivelului apei în râurile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.