StiripesurseExterneRusia amenință UE, după ce a anunțat că începe folosirea activelor...

Rusia amenință UE, după ce a anunțat că începe folosirea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei

Publicat:

Rusia amenință UE, după ce a anunțat că începe folosirea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei

Regimul de la Kremlin susține că planul Uniunii Europene de a folosi dobânzile de la activele rusești înghețate pentru a finanța sprijinul militar pentru Ucraina este „furt” și a amenințat cu acțiuni în justiție față de oricine este implicat în decizie, relatează Reuters.

Şeful diplomaţiei UE, Josef Borrell, a anunţat, luni, că la începutul lui august va fi efectuată prima tranşă de 1,14 miliarde de euro ca ajutor militar pentru Ucraina, provenită din veniturile obţinute din activele rusești îngheţate. „Astfel de acţiuni de furt nu pot rămâne fără reciprocitate”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al regimului criminal de la Kremlin. „Aceşti bani nu doar că sunt practic furaţi, dar vor şi folosiţi pentru cumpărarea de arme”, a adăugat el.

„Cu certitudine, vom lucra la posibila acţionare în justiţie a acelor persoane care sunt implicate în luarea deciziilor şi implementarea lor, pentru că aceasta este o încălcare directă a dreptului internaţional, este o încălcare a drepturilor de proprietate”, a mai spus el. După ce dictatorul Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală şi Ministerul de Finanţe ale Rusiei, blocând în jur de 300 miliarde de euro în active suverane rusești în Occident.

State UE percep dobânzile rezultate din aceste active îngheţate – obligaţiuni şi alte tipuri de titluri de valoare în care banca centrală rusă investise – şi le plasează într-un fond UE ce va fi folosit pentru a ajuta Ucraina. Profiturile sunt estimate la 15-20 miliarde de euro până în 2027. Sângerosul dictator de la Kremlin susține că Occidentul a „declanşat un război economic împotriva Rusiei”, dar că economia acesteia s-a dovedit rezistentă, crescând cu 3,6% anul trecut, în timp ce sancţiunile au „eşuat”.

Kremlinul a afirmat în mod repetat că orice confiscare a activelor rusești „contravine tuturor principiilor pieţei libere pe care Occidentul le proclamă” şi că ar submina încrederea în dolarul american şi în euro, în acelaşi timp descurajând investiţiile globale şi „subminând încrederea în băncile centrale occidentale”.


Potrivit agenţiei RIA Novosti, ministerul de externe rus a transmis, marţi, că Rusia va avea un răspuns dur la orice folosire a veniturilor din activele sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Măturătorii stradali din Coreea de Nord refuză să lucreze în Rusia din cauza salariilor mici

Măturătorii stradali nord-coreeni refuză să lucreze în Rusia din cauza salariilor mici. Dezvăluirea a fost făcută de primarul unui oraș din Rusia. Edilul susține...

Comisia Europeană pregătește restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale

Comisia Europeană are în curs de pregătire o propunere legislativă care să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale, după ce un grup special de...

Echipajul unui avion s-a îmbătat înainte de zbor transoceanic, cursa a fost anulată

Un scandal a izbucnit la o mare companie aviatică. Mai mulți membri ai unui echipaj s-au îmbătat înainte de un zbor transoceanic. Participanții la...

O turistă a fost numită ‘cerșetoare’ pentru că a cerut acces la toaletă pe o plajă din Italia

Primarul orașului italian Bacoli a anunțat că 80% din litoral va deveni plajă liberă, după ce o turistă a fost jignită de administratorul unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.