StiripesurseȘtirile zileiOpt morţi, dintre care patru copii, într-o alunecare de teren în...

Opt morţi, dintre care patru copii, într-o alunecare de teren în nordul Braziliei

Publicat:

Opt persoane, dintre care patru copii, au murit din cauza unei alunecări de teren produsă în urma ploilor torenţiale care au afectat oraşul Manaus, în nordul Braziliei, au anunţat luni autorităţile locale, în timp ce pompierii continuă căutările printre ruinele locuinţelor astupate de pământ, informează AFP, potrivit agerpres.

”Trei persoane au fost salvate, iar opt au fost găsite decedate, patru adulţi şi patru copii. Căutările vor continua de-a lungul întregii zile”, a explicat într-un comunicat biroul guvernatorului statului Amazonas, cu capitala la Manaus.

Citește și : Noul premier chinez critică ‘represiunea’ SUA, dar îndeamnă la cooperare

Potrivit municipalităţii, cel puţin 11 locuinţe au fost îngropate sub un strat de noroi în cartierul Jorge Teixeira, construit pe versantul unei coline din vestul celei mai mari metropole din Amazonia.

”Există în continuare posibilitatea ca mai multe persoane să fie date dispărute, de aceea continuăm căutările până când vom avea certitudinea că nu mai este nimeni” sub dărâmături, a precizat colonelul Orleilso Ximenes Muniz, comandant al pompierilor din Amazonas, pentru jurnaliştii prezenţi la faţa locului, printre care şi reporteri AFP.


Potrivit acestuia, 74 de rezidenţi ai cartierului au fost evacuaţi.

”Este un loc cu acces dificil, iar (salvatorii) au primit sprijinul întregului cartier în operaţiunea de căutare a dispăruţilor”, a precizat guvernatorul Wilson Lima, citat într-un comunicat.

”La Manaus, avem peste o mie de zone ca aceasta (construite pe flancul unei coline), dintre care 62 sunt cu risc ridicat”, a subliniat primarul David Almeida, care a promis investiţii pentru prevenirea catastrofelor naturale.

În februarie, alunecări de teren provocate de precipitaţii record au făcut cel puţin 65 de morţi într-o regiune litorală a statului Sao Paulo (sud-est).

Citește și : Joe Biden va ţine un discurs pentru a-i asigura pe americani în legătură cu sistemul bancar

În Brazilia, 9,5 milioane de persoane trăiesc în zone expuse riscului de inundaţii şi de alunecări de teren.

Experţii dau vina pe efectele schimbărilor climatice, precum şi pe urbanizarea haotică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.