StiripesurseExterneOrban îi îndeamnă pe unguri să se vaccineze: 'Numai aşa vom...

Orban îi îndeamnă pe unguri să se vaccineze: ‘Numai aşa vom ieşi la liman’

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban i-a îndemnat vineri pe unguri în interviul său săptămânal radiodifuzat să se vaccineze împotriva coronavirusului pentru că acest lucru “salvează vieţi” şi a menţionat că Ungaria ar putea “ieşi la liman” la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie, prin dublarea numărului de persoane vaccinate, relatează MTI, potrivit agerpres.

Viktor Orban a calificat vaccinarea drept o chestiune ce ţine de responsabilitatea şi protecţia individuală şi a precizat că peste 3,14 milioane de unguri au primit deja o primă doză, iar 1,3 milioane pe amândouă.

Citeşte şi: Un angajat CNN povestește cum s-a construit PROPAGANDA de ‘răsturnare’ a lui Trump – VIDEO – Black News

El a atenţionat totodată că în rândul opiniei publice câştigă teren “noţiunea eronată” că, după vaccinarea a 60-70% dintre unguri, ceilalţi nu vor mai avea nevoie de vaccin, subliniind că “nimeni nu poate fugi” de virus şi că doar vaccinarea poate oferi protecţie şi salva vieţi.

Următoarele şase săptămâni vor fi decisive în evoluţia epidemiei, a apreciat Orban, potrivit căruia Ungaria ar putea dubla numărul persoanelor vaccinate şi astfel ar putea “ieşi la liman” la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie.


El a mai notat că circa 500.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson vor trebui înlocuite, în principal cu cel chinezesc Sinopharm, vaccinul Janssen urmând să fie examinat separat în Ungaria, “ceea ce este o măsură neobişnuită, până acum certificatele occidentale fiind acceptate şi fiind examinate doar cele estice”.

Premierul a făcut apel totodată la profesori să “contribuie la redeschiderea ţării”, recunoscând totodată că relansarea cursurilor cu prezenţă fizică nu va fi uşoară şi că s-au vaccinat până acum mai puţine cadre didactice decât spera.

Citeşte şi:  Sarkozy a fost condamnat la închisoare pentru finanţarea ilegală a campaniei sale electorale

Vezi şi: America este ŞOCATĂ! Un puşti de 13 ani a fost OMORÂT de poliţişti – VIDEO – Black News

Problema redeschiderii şcolilor divizează publicul, întrucât “părinţii îşi fac griji întotdeauna cel mai mult pentru copiii lor”, a admis Orban.

Premierul ungar a asigurat pe de altă parte, legat de redeschiderea teraselor, prevăzută după trecerea pragului de 3,5 milioane de inoculări, că ungurii îşi vor “redobândi o parte foarte spectaculoasă a vieţii de dinainte”, precizând că taxele pentru utilizarea domeniului public vor fi eliminate, precum şi birocraţia pentru autorizarea teraselor, cu scopul de a încuraja relansarea industriei ospitalităţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Péter Magyar, premierul ales al Ungariei, a cerut MOL să amâne plata dividendelor. Compania petrolieră s-a conformat

Compania petrolieră ungară MOL amână plata dividendelor, după o solicitare din partea lui Péter Magyar, prim-ministrul ales, scrie HVG.hu. Potrivit unui anunț publicat vineri dimineață...

Autoritatea spaniolă pentru concurenţă deschide o procedură în legătură cu pana masivă de curent din 2025

Autoritatea spaniolă pentru concurenţă a anunţat vineri deschiderea unor proceduri care ar putea duce la sancţiuni împotriva operatorului reţelei naţionale de energie electrică şi...

Noi reguli pentru șoferi în Grecia. Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină dacă mergi în vacanță

Turiștii care merg vara aceasta în concediu în Grecia cu mașina trebuie să fie atenți la noile reguli care intră în vigoare din 18...

Șeful AIE estimează că recuperarea producției de energie pierdute în Orientul Mijlociu va dura aproximativ doi ani

Recuperarea producției de energie pierdute în Orientul Mijlociu va dura aproximativ doi ani, în contextul impactului conflictului din regiune, a declarat șeful Agenția Internațională...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.