StiripesurseExterneOrban 'se bate cu pumnii-n piept' că s-a înţeles cu Trump...

Orban ‘se bate cu pumnii-n piept’ că s-a înţeles cu Trump şi scapă Ungaria de sancţiuni

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni că “a bătut palma” cu preşedintele american Donald Trump “cu privire la scutirea Ungariei de sancţiunile petroliere americane pe o perioadă nedeterminată”, relatează agenţia de presă MTI, potrivit stiripesurse.ro.

“Atât timp cât el este preşedinte acolo şi eu sunt prim-ministru aici, nu vor exista sancţiuni”, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

Citeşte şi: Instituțiile publice au cumpărat de la Lukoil carburanţi de 125 milioane de lei în 2025 – Stiripesurse.md

Orban a precizat pe Facebook că “nu este o exagerare să spunem că tocmai am încheiat cele mai importante negocieri ale anului de până acum”.

El a adăugat că miza nu putea fi mai mare pentru Ungaria. Intrarea în vigoare a sancţiunilor americane asupra surselor de energie ruseşti ar fi cauzat o creştere de două până la trei ori a costurilor utilităţilor şi o creştere de 1.000 de forinţi (2,5 euro) a preţurilor la benzină pe litru în Ungaria până la Crăciun.


“Un adevărat dezastru”, a declarat Orban.

“Am reuşit să evităm acest pericol. Astfel, familiile maghiare pot avea Crăciunul pe care şi-l doreau”, a spus prim-ministrul.

Viktor Orban, un aliat vechi al lui Donald Trump, s-a întâlnit vineri la Casa Albă cu preşedintele SUA, aceasta fiind prima lor întrevedere bilaterală de la revenirea republicanului la putere.

După încheierea întâlnirii, un reprezentant al Casei Albe a anunţat că Washingtonul a acordat Ungariei o derogare de un an de la sancţiunile americane menite să împiedice importurile de petrol şi gaze ruseşti.

El a precizat, însă, că Ungaria s-a angajat să cumpere gaz natural lichefiat (GNL) american în baza unor contracte în valoare totală de aproximativ 600 de milioane de dolari.

Sâmbătă, şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a susţinut că a obţinut o exceptare pe termen nelimitat de la sancţiunile americane, contrazicându-l astfel pe reprezentantul Casei Albe.

Ungaria şi-a menţinut dependenţa de gazul şi petrolul ruseşti chiar şi după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022, ceea ce i-a atras critici dure din partea mai multor ţări din Uniunea Europeană şi NATO.

Datele Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată că în 2024 Ungaria a importat din Rusia 74% din necesarul său de gaz şi 86% din nevoile de petrol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.