StiripesurseExterneP. Diddy îşi va afla pedeapsa în octombrie

P. Diddy îşi va afla pedeapsa în octombrie

Publicat:

Cântăreţul hip-hop P. Diddy, achitat săptămâna trecută la acuzaţia de trafic sexual, dar condamnat pentru transport de persoane în vederea practicării prostituţiei, în cadrul unui proces organizat la New York şi intens mediatizat, îşi va afla sentinţa pe 3 octombrie, au convenit marţi părţile implicate în proces, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Judecătorul Arun Subramanian, care a prezidat procesul, a propus această dată, acceptată oficial de avocaţii acuzării şi de cei care l-au apărat pe celebrul rapper şi producător hip-hop, în timpul unei scurte audieri tehnice, marţi, la Tribunalul Federal din Manhattan.

Citeşte şi: Şor nu se mai fereşte de nimeni: Vrea ca Moldova să adere la OTSC – Stiripesurse.md

Sentinţa va fi decisă de judecător. Ea ar putea ajunge la un maxim teoretic de 10 ani de închisoare pentru fiecare dintre cele două capete de acuzare de transport de persoane în scopul practicării prostituţiei pentru care a fost condamnat starul american, al cărui nume real este Sean Combs.

Miercurea trecută, după două zile de deliberări, cei 12 juraţi l-au găsit pe rapperul de 55 de ani vinovat la aceste acuzaţii penale, dar l-au achitat de acuzaţiile ce vizau cele mai grave infracţiuni judecate în acest proces, cele de trafic sexual, în care au fost implicate două dintre fostele sale iubite, şi asociere criminală, pedepsită cu închisoare pe viaţă.


Verdictul a venit după aproximativ şapte săptămâni de mărturii intense, uneori dureroase, din partea acuzatoarelor sale.

P. Diddy era acuzat că a forţat mai multe femei – inclusiv pe iubita lui din perioada 2007-2018, cântăreaţa Cassie, şi pe o fostă parteneră de viaţă de dată mai recentă, care a depus mărturie sub pseudonimul “Jane” – să participe la maratoane sexuale alături de bărbaţi prostituaţi. A fost acuzat şi că a creat o reţea criminală, al cărei lider era chiar el, pentru a organiza acele maratoane, denumite “freak-offs”.

Însă verdictul a părut mai degrabă ca o victorie obţinută de avocaţii apărării.

Procurorii au scris în documentele prezentate în cadrul procedurii că, pe baza liniilor directoare ale justiţiei federale americane, o pedeapsă cuprinsă între 51 şi 63 de luni de închisoare ar putea fi adecvată pentru infracţiunea de transport de persoane în scopul prostituţiei, ceea ce, în teorie, nu îi împiedică să solicite o pedeapsă mai mare.

Avocaţii lui P. Diddy doresc să propună o pedeapsă mai uşoară, între 21 şi 27 de luni de închisoare. Sean “Diddy” Combs este încarcerat din septembrie 2024 într-o închisoare din Brooklyn, iar timpul pe care l-a petrecut deja în spatele gratiilor va fi inclus în sentinţa sa finală. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.