StiripesurseȘtirile zileiPactul intercoreean privind evitarea conflictelor armate trebuie menţinut (Seul)

Pactul intercoreean privind evitarea conflictelor armate trebuie menţinut (Seul)

Publicat:

Biroul prezidenţial al Coreei de Sud a transmis duminică, la o zi după ce Nordul a prezentat într-o paradă noi arme strategice, că pactul intercoreean privind evitarea conflictelor armate trebuie menţinut, informează Reuters, potrivit news.ro .

Acordul de reconciliere, non-agresiune, schimburi şi cooperare între Coreea de Sud şi Coreea de Nord a intrat în vigoare în 1992. Textul a venit alături de o declaraţie comună privind denuclearizarea Peninsulei Coreea.

Citește și : Greta Thunberg îndemnă la vot pentru Joe Biden

Ministerul Unificării de la Seul, care gestionează chestiunile transfrontaliere, a transmis, separat, că discursul în care liderul de la Phenian îşi exprima dorinţa pentru o viitoare cooperare între vecini va conduce la pace şi legături mai bune.

Coreea de Nord a prezentat, între altele, la parada de sâmbătă dimineaţă care a marcat 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitorilor, un nou tip de rachetă balistică intercontinentală şi un nou submarin.


„Vom continua să ne clădim puterea de apărare naţională şi auto-defensivă”, a spus Kim, care a promis că aceasta nu va fi folosită preventiv.

Citește și : Trump, la apariţie la un eveniment public după externare: ‘Mă simt grozav!’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.