Pakistan: ”Părintele talibanilor” a fost asasinat

Publicat:

Mollahul pakistanez Sami ul-Haq, cunoscut pentru legăturile sale cu talibanii afgani, a fost asasinat vineri de către persoane necunoscute, au indicat familia sa şi surse oficiale, relatează AFP, scrie Agerpres.

Influentul mollah octogenar, care era supranumit ”părintele talibanilor”, locuia în oraşul Rawalpindi (centru). El conducea de mult timp şcoala coranică din Dar-ul-uloom Haqqania, în vestul Pakistanului, care îi primise anterior în rândurile sale pe fostul şef al talibanilor afgani, Mollahul Omar, şi pe fostul lider al reţelei Haqqani, Jalaluddin Haqqani.


 

Citeșe și : Franţa, Germania, Marea Britanie şi UE îşi exprimă ”regretul profund” faţă de reimpunerea de sancţiuni Iranului

”Atacatori necunoscuţi l-au ucis pe Maulama Sami ul Haq la domiciliul său”, a declarat Umar Jahangir, un înalt responsabil al guvernului pentru media de stat pakistaneze.

Moartea mollahului a fost confirmată la canalul GEO TV de către fiul său, Hamid Ul-Haq, potrivit căruia atacatorii au înjunghiat mai întâi victima, după care au deschis focul asupra sa. Partidul său a confirmat, de asemenea, moartea mollahului.

Sami ul-Haq făcea parte dintre negociatori la convorbirile de pace dintre mişcarea talibană pakistaneză (TTP) şi autorităţile pakistaneze în 2014, care au dus la un armistiţiu înainte de a eşua.

Starea de sănătate a mollahului se deteriorase în ultimii ani şi fusese supus recent unei intervenţii pe cord.

El a fost ales de două ori senator. Partidul său, JUI-S, este un aliat al formaţiunii Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), a lui Imran Khan, în prezent la putere în ţară.

Citeșe și : Washingtonul acordă derogări mai multor state în aplicarea sancţiunilor impuse Iranului

Asasinarea mollahului intervine în timp ce Pakistanul este de mai multe zile în parte paralizat din cauza manifestaţiilor islamiştilor radicali care protestează faţă de achitarea de către Curtea Supremă a creştinei Asia Bibi, condamnată la moarte în 2010 pentru blasfemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.