StiripesurseExternePakistanul l-a propus pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Cum...

Pakistanul l-a propus pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Cum își justifică demersul

Publicat:

Pakistanul a anunțat sâmbătă că l-a propus pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, la o lună și jumătate după ce președintele american a anunțat, spre surprinderea generală, un armistițiu între Islamabad și New Delhi, transmite France Presse.

În perioada 6-10 mai, cele două puteri nucleare vecine și rivale de la sângeroasa divizare din 1947 au făcut ca întreaga lume să se teamă că India și Pakistanul au ajuns într-un punct fără întoarcere, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Conflictul lor s-a încheiat cu anunțul pe rețeaua de socializare a lui Trump privind obținerea unui armistițiu obținut, potrivit Casei Albe, după „o lungă noapte de negocieri organizate de Statele Unite”.

De atunci, Islamabad nu încetează să salute acțiunea Washingtonului, care a fost mult timp marele său partener militar în „războiul împotriva terorismului” înainte ca SUA să se retragă din Afganistan și să abandoneze regiunea.


Prim-ministrul indian Narendra Modi a spus însă de mai multe ori că nu a existat nicio mediere americană pentru a ajunge la încetarea focului.

Trump susține că se află în spatele a mai multor acorduri de pace sau pur și simplu de menținere a unor relații de bună vecinătate în ultimii ani și s-a plâns, într-un lung mesaj pe rețeaua sa socială în timpul nopții, că nu a obținut Premiul Nobel pentru asta.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Islamabad, care a scăpat la limită de faliment în 2023 grație unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internațional (FMI), continuă să lanseze apeluri către capitalele străine, în frunte cu Washingtonul, în speranța că acestea vor investi în resursele sale miniere.

Miercuri, în timpul prânzului cu Trump la Washington, șeful armatei pakistaneze, mareșalul Asim Mounir, a propus „un parteneriat reciproc avantajos”, menționând în special „minereuri”, „criptomonede” și „inteligență artificială”, domenii în care Trump investește personal.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Acces mai ușor la produse și servicii pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu mobilitate redusă, inclusiv cele cu dizabilități, persoanele vârstnice și cele cu limitări funcționale temporare sau permanente, vor avea acces mai ușor la...

VIDEO Doi traficanţi de droguri minori au fost prinşi în flagrant

Doi minori de 16 și 17 ani din Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare în distribuirea drogurilor sintetice....

Parlamentul primește atribuții noi în timpul stării de urgenţă

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata acesteia va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc...

Fiodor Gagauz şi-a anunţat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz va candida pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. El spune că a luat această decizie după consultări cu locuitorii regiunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.