StiripesurseȘtirile zileiPakistanul se pregăteşte pentru o nouă criză în educaţie după inundaţiile...

Pakistanul se pregăteşte pentru o nouă criză în educaţie după inundaţiile devastatoare

Publicat:

Pakistanul, afectat de inundaţiile devastatoare, se pregăteşte pentru o nouă criză în condiţiile în care milioane de copii lipsesc de la şcoală şi o mare majoritate se confruntă cu riscul de a nu se mai întoarce niciodată la şcoală, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.   

“Asistăm la o criză în domeniul sanitar, o criză de protecţie, iar acum o criză a educaţiei are loc în Pakistan”, a declarat marţi Khuram Gondal, directorul din Pakistan al organizaţiei “Salvaţi Copiii”.

Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

La câteva săptămâni după inundaţiile devastatoare care s-au soldat cu 1.719 morţi şi au afectat peste 33 de milioane de persoane, supravieţuitorii se luptă cu un val în creştere de boli, în timp ce copiii lipsesc de la şcoală.

Potrivit “Salvaţi Copiii”, 23.900 de şcoli au fost avariate sau distruse, iar peste 5.000 de şcoli sunt folosite ca centre de ajutor.


În provincia Sindh (sud), circa 12.000 de şcoli au fost avariate în urma inundaţiilor şi circa 2 milioane de copii nu mai pot merge la şcoală, a declarat Rasool Bux Chandio, un consilier al premierului din Sindh.

Pe măsură ce apele, care au acoperit o treime din teritoriul ţării, se retrag, locuitorii apelează la membrii familiei, inclusiv la copii, astfel încât să nu piardă ciclul de cultivare.

“Copiii sunt expuşi riscului de exploatare prin muncă, ceea ce îi împiedică să meargă la şcoală. Fetele sunt şi mai expuse riscului de a abandona şcoala, deoarece efectele devastatoare ale inundaţiilor au condus la o creştere a căsătoriilor între copii”, a mai spus el.

El a spus că organizaţia “Salvaţi Copiii” a înfiinţat 90 de centre de învăţământ temporare, în cooperare cu guvernul, care oferă, de asemenea, suport psihologic.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

Pakistanul, conform UNICEF, se află pe locul al doilea la nivel mondial în ceea ce priveşte abandonul şcolar, cu aproximativ 22,8 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani care nu merg la şcoală, reprezentând 44% din totalul populaţiei din această grupă de vârstă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.