Palatul Buckingham a publicat fotografii noi cu Charles şi Camilla înainte de încoronare

Publicat:

Palatul Buckingham a publicat vineri trei fotografii noi cu regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla, înainte de ceremonia de încoronare de pe 6 mai, relatează sâmbătă Reuters, potrivit agerpres

Fotografiile au fost realizate în martie în Palatul Buckingham de către Hugo Burnand, fotograful oficial pentru nunta lui Charles cu Camilla Parker-Bowles în 2005 şi pentru cea a prinţului William cu Kate Middleton, în 2011.


Citește și : Putin a ordonat crearea de muzee dedicate ofensivei din Ucraina

Charles şi Camilla apar în fotografii aşezaţi în faţa unui portret oficial al regelui George al V-lea, care a domnit în perioada 1910-1936 şi a fost străbunicul lui Charles.

Publicarea fotografiilor face parte din seria de evenimente media ale palatului înainte de încoronarea regelui care va avea loc la Westminster Abbey în Londra.

Totodată, o fotografie cu Charles făcută cu ocazia înscrierii sale la Universitatea Cambridge a fost făcută publică pentru prima dată, relatează dpa.

Colegiul Trinity, Cambridge, unde Charles a studiat timp de trei ani, a publicat fotografia cu prinţul în vârstă de 18 ani, făcută în octombrie 1967, înainte de încoronarea de săptămâna viitoare.

Portretul de dimensiunea unui timbru poştal îl arată pe Charles în Biblioteca Wren a colegiului din secolul al XVII-lea, fiind însoţit de nota “Wales HRH, The Prince of”.

Citește și : Transferurile copiilor ucraineni echivalează cu ‘genocid’

Fotografia s-a aflat în arhivele Colegiului Trinity de când a fost făcută, în urmă cu 56 de ani.

Charles a studiat arheologia şi antropologia în primul an şi apoi istorie timp de doi ani, absolvind în 1970.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.