StiripesurseSintezePalestinienii aşteaptă să primească 50.000 de vaccinuri anti-COVID

Palestinienii aşteaptă să primească 50.000 de vaccinuri anti-COVID

Publicat:

Autoritatea Palestiniană a anunţat luni că urmează să primească la mijlocul lui februarie 50.000 de vaccinuri împotriva COVID-19, cu care va lansa campania de imunizare a populaţiei în Cisiordania şi Fâşia Gaza, transmite AFP, potrivit agerpres.

Guvernul palestinian a indicat în ultimele săptămâni că a semnat mai multe contracte cu laboratoare farmaceutice din străinătate, exprimându-şi de asemenea speranţa într-o primă livrare la începutul lui februarie graţie programului COVAX de ajutorare a celor mai sărace ţări, creat de OMS şi Alianţa pentru vaccinuri (GAVI).

Citeşte şi: LOVITURĂ de STAT în Myanmar! Şefa guvernului a fost ARESTATĂ de armată

Autoritatea Palestiniană va primi ‘un prim lot de 50.000 de vaccinuri, provenind din mai multe surse, dintre care cea mai importantă este COVAX, şi, în consecinţă, vaccinarea va începe la mijlocul acestei luni’, a declarat prim-ministrul Mohammed Shtayyeh, înaintea şedinţei săptămânale de guvern la Ramallah, în Cisiordania ocupată.

El a precizat că o parte din vaccinuri le va fi alocată palestinienilor din Fâşia Gaza, enclavă cu 2 milioane de locuitori.


Totodată, Shtayyeh a anunţat prelungirea cu două săptămâni a restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte şi în weekend-uri în Cisiordania, teritoriu unde trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.

Duminică, Israelul a anunţat că va furniza Autorităţii Palestiniene 5.000 de doze de vaccin din stocurile sale, după ce a primit apeluri de la responsabili ONU şi de la ONG-uri pentru a-i ajuta pe palestinieni.

Primele 2.000 de doze au fost transferate luni Autorităţii Palestiniene, a indicat un responsabil din Ministerul palestinian al Sănătăţii, sub rezerva anonimatului.

El nu a precizat cine vor fi cei cărora le vor fi administrate aceste vaccinuri cu prioritate şi nici începând de când.

Un înalt responsabil palestinian a afirmat duminică pentru AFP că cele 5.000 de doze sunt cel mult ‘un gest simbolic’.

Citeşte şi: UE deplânge arestarea a peste 5000 de protestatari în Rusia

Statul evreu, care ocupă din 1967 Cisiordania şi a impus o blocadă Gazei de mai bine de 10 ani, a vaccinat deja peste 3 milioane de israelieni, adică o treime din populaţie, de la debutul campaniei la sfârşitul lui decembrie.

Ministerul palestinian al Sănătăţii a raportat până acum un număr de 107.816 de infectări cu coronavirus şi 1.314 decese asociate în Cisiordania ocupată.

În Fâşia Gaza, mişcarea islamistă Hamas aflată la putere a anunţat 51.527 de infectări şi în jur de 520 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.