Palestinienii organizează o grevă generală împotriva legii israeliene privind ‘statul naţiune al poporului evreu’

Publicat:

Palestinienii organizează luni o grevă generală, în semn de protest faţă de controversata lege votată în iulie, care defineşte Israelul ca ‘statul naţiune al poporului evreu’, relatează AFP, conform Agerpres.

În Cisiordania ocupată, în Fâşia Gaza şi în Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului anexat şi ocupat de Israel, şcolile şi magazinele au rămas în mare parte închise.


Citește și : Descoperire MACABRĂ în Germania: O femeie a păstrat timp de un an şi jumătate cadavrul soţului ei în apartamentul lor

Manifestaţii erau prevăzute pe parcursul zilei la Ramallah, în Cisiordania, şi la Jatt, în nordul Israelului, unde trăiesc arabi israelieni, descendenţi ai palestinienilor care au rămas pe pământurile lor după crearea statului Israel şi care astăzi reprezintă 17,5% din populaţia israeliană.

Greva este îndreptată ‘împotriva politicii aplicate de Israel pentru a elimina naţionalismul palestinian şi a-i expulza pe cetăţeni de pe pământurile lor’, a declarat Khaled Abou Ayouch, un rezident din Ramallah.

Legea votată de parlamentul israelian la 19 iulie, cu sprijinul premierului Benjamin Netanyahu, conferă evreilor dreptul ‘unic’ la autodeterminare în Israel şi proclamă limba ebraică drept singura limbă oficială în Israel, araba având doar un statut ‘special’ care nu a fost definit.

Niciun articol nu menţionează egalitatea între cetăţeni sau caracterul democratic al ţării, provocând temeri că noua lege acordă întâietate caracterului evreiesc al Israelului faţă de alte principii.

În afară de protestul faţă de această lege, pe care minoritarii arabi o denunţă ca pe un text care îi transformă în cetăţeni de mâna a doua, greva vizează să demonstreze solidaritatea palestinienilor cu locuitorii din Khan al-Ahmar, în Cisiordania, potrivit lui Hanane Achraoui, un înalt responsabil al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Citește și : Comisia Europeană salută rezultatul pozitiv al referendumului cu privire la schimbarea numelui Macedoniei

Această localitate beduină de circa 200 de persoane este vizată să fie distrusă de Israel, care o consideră ca fiind ilegală, în pofida apelurilor din partea mai multor state de a cruţa satul de beduini, devenit o emblemă a opoziţiei comunităţilor care se confruntă cu ocupaţia şi colonizarea israeliene în Cisiordania.

În acelaşi timp, arabii israelieni comemorează la 1 octombrie moartea a 13 confraţi în cursul manifestaţiilor din 2000, în debutul celei de-a doua Intifade.

La Ierusalim domnea calmul luni, majoritatea magazinelor din Oraşul Vechi situat în Ierusalimul de Est fiind închise, în timp ce israelienii sărbătoreau luni ultima zi a Sukkotului, sărbătoarea Corturilor.

Legea cu privire la ‘statul naţiune al poporului evreu’ este cu atât mai îngrijorătoare pentru minorităţi, cu cât documentul reprezintă una dintre legile fundamentale care ţin locul Constituţiei, inexistentă în Israel.

Contestaţii au fost depuse la Curtea Supremă, iar zeci de mii de persoane au protestat în vară împotriva acestui text în Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.