StiripesurseȘtirile zileiPandemia de coronavirus NU încetineşte tranziţia ecologică în SUA

Pandemia de coronavirus NU încetineşte tranziţia ecologică în SUA

Publicat:

Pandemia de COVID-19 nu pare să încetinească tranziţia economiei americane spre un viitor fără emisii de carbon, apreciază experţi în protecţia climei într-un raport publicat luni de o coaliţie de oraşe, state şi companii care s-au angajat să compenseze retragerea SUA din Acordul de la Paris asupra climei, iniţiată de Donald Trump, potrivit AFP şi agerpres.

‘COVID-19 nu pare să fi schimbat traiectoria Americii spre o energie curată’, a declarat vineri presei Carl Pope, vicepreşedintele America’s Pledge, o iniţiativă ce grupează mii de entităţi non-federale, între care 25 de guvernatori de state, fiind finanţată de miliardarul Michael Bloomberg, care s-a retras din cursă la alegerile primare pentru nominalizarea drept candidat al democraţilor în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Citeşte şi: Iranul a pus în funcţiune peste 1000 de centrifuge nucleare

‘Şi dacă COVID-19 nu a putut să o facă, se poate spune fără îndoială că am trecut de un punct fără întoarcere, tranziţia americană spre energia curată este acum irevocabilă’, a opinat Carl Pope.

Iniţiativa a fost lansată în 2017 după ce Donald Trump a anunţat că SUA se retrag din Acordul de la Paris asupra climei, semnat cu doi ani mai devreme de către predecesorul său în funcţie şi de aproape toate ţările lumii.


Anul trecut, autorii raportului – de la Universitatea din Maryland şi de la Rocky Mountain Institute – au calculat că SUA ar putea reduce emisiile de carbon cu 25,37% sau 49% până în 2030, în raport cu 2005, în conformitate cu trei scenarii: traiectoria actuală, angajamentul accelerat al statelor şi o reangajare federală.

În noul lor raport, experţii au analizat tendinţele vizând cinci sectoare centrale ale tranziţiei ecologice, cu scopul de a vedea dacă criza economică şi sanitară ar putea devia aceste traiectorii.

Potrivit lor, indicatorii au rămas verzi pentru electricitate: centralele pe cărbune continuă să se închidă în beneficiul energiilor regenerabile. În transporturi, bilanţul este moderat pozitiv: pe de o parte, oamenii utilizează maşinile mai puţin din cauza izolării şi a telemuncii, dar transportul în comun este ameninţat cu colapsul din cauza lipsei de utilizatori. Per ansamblu însă, statele şi-au continuat reformele.

În total, incluzând tendinţele privind metanul, construcţia şi reducerea hidrofluorocarburilor (gaze cu efect de seră puternice), tendinţa generală rămâne pozitivă.

Citeşte şi: Al doilea val de coronavirus obligă mapamondul să revină la măsurile de izolare

În 2017, un singur stat din 50 (Hawaii) s-a angajat să ajungă la 100% electricitate curată. În prezent sunt 16, spune Carla Frisch, de la Rocky Mountain Institute. Un număr de 169 de modele de vehicule electrice medii şi grele sunt comercializate la ora actuală în Statele Unite, a mai spus ea.

‘Înainte de alegerea preşedintelui Trump, schimbările climatice erau văzute drept o responsabilitate federală’, a explicat Elan Strait, de la WWF. Dar, din 2017, ‘cetăţenii, întreprinderile, oraşele şi statele au preluat problema’, adaugă aceasta.

Alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie vor fi totuşi decisive. Rivalul democrat al lui Donald Trump, Joe Biden, a promis că va reveni la Acordul de la Paris şi va atinge neutralitatea carbonului până în 2050.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.