Pandemia de COVID-19 întârzie analiza cutiilor negre ale avionului ucrainean doborât de Iran

Publicat:

Canada şi mai multe ţări au cerut Teheranului să amâne descărcarea datelor din cutiile negre ale avionului ucrainean doborât de Iran, din cauza restricţiilor de călătorie din cauza noului coronavirus, a anunţat Ottawa, relatează AFP, scrie news.ro .

Iranul a contactat săptămâna trecută ţările implicate în anchetă şi le-a întrebat când ar putea trimite experţi să asiste la această operaţiune, a precizat într-un e-mail Biroul Securităţii Transporturilor din Canada (BST).


Citește și : Olanda raportează 86 de decese în ultimele 24 de ore

Subliniind că ţările respective ”abia aşteaptă ca datele cutiilor negre să fie descărcate şi analizate”, preşedinta BST Kathy Fox a anunţat că aceste ţări ”au dat toate acelaşi răspuns, şi anume că în prezent călătoriile sunt imposibile, pentru o vreme”, din cauza restricţiilor impuse în legătură cu pandemia noului coronavirus.

Un avion aparţinând companiei Ukraine International Airlines (UIA) cu destinaţia Kiev – zborul PS752 – a fost doborât ”din greşeală” de armata iraniană la puţin timp după ce a decolat, la 8 ianuarie.

Dintre cele 178 de victime care se aflau la bord, 57 erau cetăţeni canadieni, iar alţte 29 aveau statutul de rezidenţi permanenţi în Canada.

Citește și : Un fost ministru georgian, condamnat la ani grei de temniță

BST consideră că reprezentanţii ţărilor implicate este necesar să fie prezenţi la descărcarea datelor din cutiile negre şi că operaţiunea este necesar, astfel, să fie amânată ”până când situaţia se îmbunătăţeşte suficient pentru a permite călătorii în deplină securitate”.

”Noi ne aşteptăm ca Iranul să-şi onoreze angajamentele pe care şi le-a asumat cu privire la descărcarea (datelor), odată ce condiţiile se vor îmbunătăţi”, a conchis Fox.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.