StiripesurseȘtirile zilei'Pandora Papers': Mai mulţi lideri mondiali sunt acuzaţi de evaziune fiscală

‘Pandora Papers’: Mai mulţi lideri mondiali sunt acuzaţi de evaziune fiscală

Publicat:

Mai mulţi lideri de stat, printre care premierul Cehiei, regele Iordaniei sau preşedinţii kenyan şi ecuadorian, au ascuns bunuri prin societăţi offshore, în special în scop de evaziune fiscală, potrivit unei anchete publicate duminică de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), informează AFP, potrivit agerpres.

Ancheta, denumită “Pandora Papers”, la care au colaborat circa 600 de jurnalişti, se bazează pe circa 11,9 milioane de documente, ce provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore.

Citește și : Peter Szijjarto oferă ajutorul Ungariei, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa

Potrivit acestor documente, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a înfiinţat cel puţin 30 de societăţi offshore, în ţări sau teritorii cu fiscalitate avantajoasă. Prin intermediul acestor entităţi, el a cumpărat 14 proprietăţi de lux în SUA şi Regatul Unit, în valoare de peste 106 milioane de dolari.

În ceea ce-l priveşte pe premierul ceh Andrej Babis, el a plasat 22 de milioane de dolari în societăţi paravan ce au servit la finanţarea achiziţionării castelului Bigaud, o mare proprietate situată la Mougins, în sudul Franţei.


Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a depus fonduri în două trusturi al căror sediu se află în SUA, în Dakota de Sud.

În total, ICIJ a descoperit legături între active offshore şi 336 de lideri şi responsabili politici de prim rang, care au înfiinţat aproape 1000 de societăţi, dintre care mai mult de două treimi în Insulele Virgine britanice.

Printre persoanele expuse se află de asemenea cântăreaţa columbiană Shakira, manechinul german Claudia Schiffer sau legenda indiană a cricketului Sachin Tendulkar.

Citește și : Viktor Orban: Europa Centrală trebuie să aibă o mai mare influenţă în elaborarea politicilor UE

În majoritatea ţărilor, aceste fapte nu sunt pasibile de urmăriri penale, însă în cadrul liderilor de stat ICIJ pune în balanţă discursurile anti-corupţie susţinute de unii dintre ei şi plasamentele lor în paradisuri fiscale.

Înfiinţat în 1997 de Centrul American pentru Integritate Publică, ICIJ a devenit o entitate independentă în 2017. Reţeaua sa numără 280 de jurnalişti de investigaţie din peste 100 de ţări şi teritorii, precum şi circa 100 de media partenere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.