Papa Benedict al XVI-lea a împlinit 93 de ani fără vizite din cauza pandemiei de coronavirus

Publicat:

Papa emerit Benedict al XVI-lea a împlinit joi 93 de ani fără vizite, ca măsură de precauţie în contextul epidemiei de coronavirus, şi rugându-se pentru bolnavii de COVID-19, relatează EFE, scrie agerpres.

“O petrecere fără vizite din cauza pandemiei, dar înconjurat de afecţiune, cu rugăciuni şi gândurile îndreptate spre cei care au avut de suferit din cauza pandemiei de coronavirus”, a explicat secretarul său personal, Georg Gänswein, pentru media italiene.


Citește și : Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Spania

Totuşi, a continuat Gänswein, el a primit multe telefoane de felicitare, mai ales de la fratele său Georg (96 de ani) care în alţi ani obişnuia să-l viziteze la mănăstirea din interiorul Vaticanului unde papa emerit locuieşte după ce a renunţat la pontificat în februarie 2013.

“Sunt multe mesajele de felicitare care vin prin poştă sau e-mail”, a explicat Georg Gänswein. El a asigurat că Benedict al XVI-lea este informat constant despre evoluţia pandemiei şi se roagă în fiecare zi pentru cei afectaţi de coronavirus.

Potrivit lui, papa emerit este profund tulburat de decesele provocate de coronavirus în rândul preoţilor, medicilor şi infirmierilor, în special în nordul Italiei, şi urmăreşte “cu preocupare” situaţia, dar le cere credincioşilor să nu îşi piardă “speranţa”.

Joseph Raztinger a primit de ziua de naştere o voluminoasă biografie a sa scrisă de jurnalistul german Peter Seewald, care va fi publicată la 4 mai.

Citește și : Ungaria prelungeşte până la 25 aprilie restricţiile introduse la nivel naţional

Nici papa Francisc, care era unul dintre invitaţii obişnuiţi ai lui Benedict al XVI-lea, nu a venit azi să-l viziteze.

În afară de fratele său Georg, în alţi ani veneau la ziua lui de naştere reprezentanţi din Bavaria sa natală, care îi aduceau bere şi îi cântau muzică tradiţională. Însă din cauza epidemiei de coronavirus anul acesta a fost imposibil, a încheiat Georg Gänswein.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.