StiripesurseExternePapa Francisc a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)

Papa Francisc a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)

Publicat:

Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezenţa mai multor prelaţi şi membri ai familiei sale, a anunţat Vaticanul, relatează AFP.

După slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, sicriul Suveranului Pontif, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost dus la Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. Această biserică dedicată Fecioarei Maria este locul în care suveranul pontif mergea adeseori pentru a se ruga înainte şi după fiecare călătorie apostolică pe care o efectua în străinătate, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Ceremonia de înmormântare a început la ora locală 13:00 (11:00GMT) şi s-a încheiat treizeci de minute mai târziu.

Peste 400.000 de persoane i-au adus suveranului pontif un ultim omagiu sâmbătă, asistând mai întâi la o slujbă grandioasă organizată în Piaţa Sfântul Petru – la care au participat numeroşi şefi de stat şi de guvern – şi, apoi, de-a lungul traseului urmat de cortegiul funerar pe străzile din centrul Romei.


Sicriul a fost transportat de la Vatican la bazilica Santa Maria Maggiore într-un papamobil alb, decapotabil şi cu geamuri transparente, astfel încât credincioşii reuniţi în număr mare de-a lungul traseului, în special în proximitatea unor zone celebre din Roma, precum bulevardul Fori Imperiali, Colosseum şi Piazza Venezia, să îşi poată prezenta omagiile.

Sicriul său a fost întâmpinat apoi de câteva mii de credincioşi care s-au reunit în faţa bazilicii romane Santa Maria Maggiore, situată în afara Vaticanului.

Amplasat într-o mică nişă lângă altarul dedicat Sfântului Francisc, mormântul din marmură al defunctului Suveran Pontif este foarte sobru şi poartă o singură inscripţie, “Franciscus”, care înseamnă Francisc în limba latină.

Fervoarea populară ce a marcat ceremonia funerară de sâmbătă este în concordanţă cu cele peste 250.000 de persoane care au venit la Roma în această săptămână pentru a îi aduce un ultim omagiu liderului spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă.

Peste tot în lume au loc slujbe şi priveghiuri în semn de omagiu adus Suveranului Pontif, ale cărui mesaje au depăşit cu mult graniţele credinţei catolice.

La Buenos Aires, capitala Argentinei, unde fostul cardinal Jorge Bergoglio s-a născut în 1936, urmează să fie celebrată sâmbătă o slujbă în aer liber.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Aceste evenimente reflectă popularitatea papei Francisc, un neobosit apărător al păcii, al migranţilor şi al celor defavorizaţi, care a devenit de-a lungul anilor o veritabilă busolă morală într-o lume tot mai instabilă.

După această înmormântare istorică, toate privirile se îndreaptă de acum către cei 135 de cardinali electori – cu vârste sub 80 de ani – care se vor întruni într-un conclav în următoarele săptămâni, în spatele uşilor închise din Capela Sixtină, pentru a alege un succesor al Papei Francisc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.