Papa Francisc a primit un manuscris irakian antic, salvat din mânile jihadiştilor

Publicat:

Un manuscris antic în limba aramaică – salvat din mâinile jihadiştilor în oraşul Qaraqosh, cel mai mare oraş creştin din Irak – a fost prezentat miercuri Papei Francisc după o lungă restaurare în Italia, relatează AFP, potrivit agerpres

Cartea sacră din secolele XIV-XV, “Sidra”, care se afla într-o stare foarte proastă de conservare, a beneficiat de zece luni de restaurare şi va fi în curând returnată autorităţilor din oraşul Qaraqosh, una dintre opririle Papei Francisc în călătoria sa în Irak programată pentru perioada 5-8 martie.


Citește și : Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

Câmpia Ninive a fost ocupată de jihadiştii grupului Stat Islamic între 2014 şi 2017. Comunitatea creştină din această regiune din nordul Irakului nu a revenit niciodată în număr mare, deoarece tensiunile dintre grupurile armate rămân ridicate, iar infrastructura publică este încă în mare parte distrusă.

Manuscrisul, salvat de la distrugere de către preoţii locali, conţine rugăciuni liturgice pentru sărbătorile Paştelui şi a fost una dintre cele mai vechi cărţi din Biserica Sf. Maria Imaculată din Qaraqosh.

Preşedintele unei federaţii de organizaţii creştine pentru cooperare internaţională şi voluntariat a predat miercuri cartea Papei Francisc, “pentru ca el să o poată returna acasă, în Biserica sa pe acest pământ martirizat, ca semn al păcii şi al fraternităţii”.

Citește și : Rusia îl vrea LEGAT pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Navalnîi

Documentul a fost examinat mai întâi de un laborator specializat, însă a fost prezentat şi experţilor în limba şi liturghia siriacă, deoarece cernelurile scripturilor erau foarte deteriorate, necesitând comparaţii cu alte volume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.