Papa Francisc exclude din lipsă de ‘elemente suficiente’ o anchetă împotriva unui cardinal acuzat de agresiuni sexuale în Canada

Publicat:

Papa Francisc a exclus, din lipsă de ”elemente suficiente”, deschiderea unei noi anchete împotriva cardinalului canadian Marc Ouellet, acuzat de agresiuni sexuale în ţara sa, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, potrivit AFP, potrivit agerpres

”Papa Francisc declară că nu există elemente suficiente pentru deschiderea unei anchete canonice (religioase, n. red.) pentru agresiune sexuală săvârşită de cardinalul Ouellet împotriva persoanei F”, aşa cum a fost denumită reclamanta, a afirmat purtătorul de cuvânt într-un scurt comunicat.


Citește și : Ruşii au BOMBARDAT un cartier din Harkov! Patru persoane au murit şi alte 20 au fost rănite

Marc Ouellet, în vârstă de 78 de ani, actual prefect al Congregaţiei pentru episcopi, una dintre funcţiile cele mai importante ale guvernului de la Vatican, ar fi atins în mod nepotrivit o stagiară între 2008 şi 2010, pe când era arhiepiscop de Quebec, potrivit acuzaţiilor cuprinse într-un document din acţiunea colectivă autorizată de Curtea Superioară din această provincie francofonă în luna mai a anului trecut.

Abia în 2020, “F”, care povesteşte că a fost totodată victima unor agresiuni sexuale din partea unui alt cleric, s-a adresat Consiliului asupra abuzurilor sexuale al diocezei Quebecului. Organizaţia i-a recomandat să-i scrie o scrisoare papei Francisc. În 2021, Suveranul Pontif a răspuns, numindu-l pe “părintele Jacques Servais să ancheteze asupra cardinalului Marc Ouellet”.

Şi exact pe baza elementelor reunite de părintele Servais, papa a decis să excludă o anchetă împotriva lui Ouellet, a precizat Bruni.

Purtătorul de cuvânt precizează că părintele Servais, a cărei anchetă preliminară a ajuns la concluzia absenţei unor elemente suficiente, a fost din nou contactat de papa, care a primit asigurarea că nu există motiv pentru continuarea procedurii.

În mod neobişnuit, comunicatul, redactat în italiană, citează declaraţiile în franceză ale părintelui Servais, un iezuit la fel ca şi papa Francisc.

Citește și : Măsură-BOMBĂ în Germania: Nemţii REDUC TVA-ul la gaze!

”Nu există niciun motiv întemeiat pentru deschiderea unei anchete pentru agresarea sexuală a persoanei F. de către cardinalul M. Ouellet”, afirmă el.

”Nici în raportul său scris şi trimis Sfântului Părinte, nici în mărturia prin Zoom pe care am luat-o apoi în prezenţa unui membru al Comitetului diocezan ad hoc, această persoană nu a formulat o acuzaţie care să furnizeze material pentru o astfel de anchetă”, a scris părintele Servais, citat în comunicatul Vaticanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.