Papa Francisc îndeamnă religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării ‘rapace’ a mediului

Publicat:

Papa Francisc a subliniat duminică necesitatea ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării “rapace” a mediului, transmite Reuters.

Papa, în vârstă de 86 de ani, urma să susţină un discurs în deschiderea Pavilionului Credinţei din cadrul conferinţei climatice COP28 de la Dubai, însă o inflamaţie pulmonară l-a forţat să rămână la Vatican.


Citeşte şi: Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pornită pe numele deputatului Nesterovschi

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a citit mesajul papei în locul acestuia, aşa cum a făcut şi sâmbătă, în cazul discursul principal al suveranului pontif de la summitul ONU dedicat climei.

“Religiile, ca voci ale conştiinţei în beneficiul umanităţii, ne amintesc că suntem creaturi finite, dominate de o nevoie de infinit”, a spus papa, menţionând că un Pavilion al Credinţei reprezintă o premieră la o conferinţă COP.

“Pentru că suntem cu adevărat muritori, avem limitele noastre, iar protejarea vieţii presupune, de asemenea, să ne opunem iluziei rapace de omnipotenţă care ne devastează planeta”, a spus papa.

Religiile, a subliniat el, “trebuie să acţioneze, în mod urgent, pentru binele mediului”, să-şi educe membrii pentru a urma “stiluri de viaţă sobre şi fraterne” în locul celor risipitoare, şi să acţioneze pentru o revenire la contemplarea individuală a măreţiei naturii.

“Aceasta este o obligaţie esenţială pentru religii, care sunt chemate să predea contemplaţia, deoarece creaţia nu este doar un ecosistem ce trebuie conservat, ci şi un dar ce trebuie îmbrăţişat”, a spus Francisc.

“O lume săracă în contemplare va fi o lume poluată în suflet, o lume care va continua să renunţe la oameni şi să producă deşeuri”, a declarat suveranul pontif.

În discursul său principal pregătit pentru conferinţa de sâmbătă, papa Francisc şi-a reiterat apelul pentru eliminarea combustibililor fosili. Sute de instituţii catolice din întreaga lume au anunţat planuri de renunţare la acestea.

Citeşte şi: România, principala destinație a mărfurilor moldovenești

O investigaţie Reuters a constatat, însă, că în Statele Unite – cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume şi unde aproximativ un sfert din populaţie este catolică – nicio dieceză nu a anunţat că a renunţat la combustibili fosili.

În discursul său adresat liderilor religioşi, papa Francisc a mai spus că pacea şi modul în care este gestionată planeta sunt interdependente. “În faţa ochilor noştri, putem vedea cum războaiele şi conflictele dăunează mediului şi divizează naţiunile, împiedicând un angajament comun de a aborda probleme comune, cum ar fi protecţia planetei”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.